stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Scandal la OLAF: Şeful european antifraudă, anchetat

olaf bun

Comisia Europeană a ridicat la începutul lunii martie imunitatea directorului general al Oficiului european de luptă antifraudă (OLAF), italianul Giovanni Kessler, o decizie ce deschide calea pentru audierea acestuia de către justiţia belgiană într-un dosar de trafic de influenţă, a indicat joi Parchetul belgian, potrivit AFP preluata Agerpres.

‘Imunitatea diplomatică’ a lui Giovanni Kessler ‘a fost ridicată de Comisia Europeană’, a declarat pentru France Presse Eric Van der Sypt, purtător de cuvânt al Parchetului, confirmând informaţii apărute în presă.

În octombrie 2012, maltezul John Dalli, care deţinea postul de comisar european pentru sănătate, a fost presat să demisioneze de preşedintele de atunci al executivului comunitar, José Manuel Barroso, după ce OLAF l-a acuzat de un presupus trafic de influenţă legat de industria tutunului.

Giovanni Kessler fost procuror antimafia în Sicilia, director general al OLAF din 2011, este suspectat că, în ancheta vizându-l pe John Dalli, a utilizat metode considerate ilegale de dreptul belgian, a precizat Parchetul.

Kessler a reacţionat ameninţând că va aduce Comisia în faţa Curţii de Justiţie a UE dacă informaţia privind decizia executivului comunitar se va confirma. Potrivit serviciului de presă al OLAF, lui Kessler nu i-a fost adusă la cunoştinţă decizia Comisiei, oficiul antifraudă calificând situaţia drept ‘inedită’.

Vezi și: Florian Walter scrie de zori la DNA: Primii grei pe care i-a turnat afaceristul

Fostul magistrat i-a scris miercuri actualului şef al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cerând confirmarea deciziei şi pentru ‘a avea posibilitatea de a lua iniţiativele necesare pentru a proteja independenţa OLAF’, a indicat aceeaşi sursă.

Întrebat în conferinţa de presă de joi cu privire la ridicarea imunităţii lui Kessler, Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei, a refuzat orice comentariu.

După demisia sa forţată, John Dalli şi-a clamat nevinovăţia, declarându-se victima unui ‘complot pus la cale de Comisie şi de industria tutunului’, care i-ar fi întins o cursă în contextul în care el pregătea înăsprirea legislaţiei anti-tutun.

Maltezul  a depus plângere pentru clarificarea condiţiilor anchetării sale de către OLAF, ceea ce a determinat justiţia belgiană să ceară, în primăvara lui 2015, ridicarea imunităţii diplomatice a lui Giovanni Kessler pentru a putea fi audiat.

Parchetul federal nu a fost în măsură joi să precizeze la ce dată va avea loc audierea lui Kessler de către judecătorul de instrucţie.

Potrivit unui eurodeputaţi familiarizaţi cu dosarul, Giovanni Kessler este suspectat că s-ar fi folosit de ascultări telefonice ilegale în anchetă pentru a-l demasca pe John Dalli.

Punctul de plecare al anchetei OLAF a fost o sesizare depusă de producătorul suedez de tutun Swedish Match. Acesta reclama faptul că un antreprenor maltez se prevala cu relaţiile sale cu Dalli pentru a obţine comercializarea de snus, o pudră de tutun umed fabricată în Suedia, dar interzisă la vânzare în celelalte state comunitare.

Vezi și: Raluca Prună anunță soluția pentru continuarea interceptărilor: Vom face tot cu suportul SRI

comments powered by Disqus

CITESTE SI

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.