Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SCANDAL monstru pe spionaj SUA în Europa. BND-ul german a spionat din greu pentru americani

spionaj

Serviciul german de informaţii (BND), acuzat că a spionat firme şi instituţii publice în contul NSA americane, au "şters 12.000 de solicitări" vizând înalţi funcţionari, afirmă săptămânalul Der Speigel în ediţia care urmează să apară sâmbătă, citat de AFP. 

Potrivit presei germane, BND a pus sub ascultare, de la centrul de interceptare Bad Aibling din Bavaria, "înalţi funcţionari ai Ministerului francez al Afacerilor Externe, ai Palatului Elysée şi ai Comisiei Europene". Cotidianul popular Bild informează că este vorba şi despre oficiali austrieci. 

Der Spiegel scrie că un agent al serviciului german de informaţii a cercetat amănunţit în august 2013 cererile de punere sub ascultare adresate BND de către NSA în cadrul cooperării demarate în 2002 între cele două ţări în numele luptei împotriva terorismului. 

Explorând fişierele americane cu ajutorul cuvintelor cheie "diplo", "bundesamt" şi "gov", caracteristice adreselor de e-mail ale înalţilor funcţionari publici, acest agent a extras 12.000 de solicitări. Printre aceste adrese figurează cele "ale unui anumit număr de înalţi funcţionari din cadrul diplomaţiei franceze", precum şi membri ai "instituţiilor Uniunii Europene şi din mai multe ţări europene", continuă săptămânalul amintit. 

Pe 14 august 2013, agentul BND a adresat un e-mail şefilor ierarhici, întrebând ce trebuie făcut cu astfel de solicitări. "Să le ştergeţi", i s-a răspuns, potrivit Der Spiegel. 

La rândul său, cotidianul Bild a informat luni, pe baza unor documente din 2008 şi 2010, că serviciul german de informaţii a încercat încă din 2005 să culeagă informaţii şi să intercepteze în contul NSA telefoane şi adrese de e-mail aparţinând companiilor EADS (devenit Airbus) şi Eurocopter (în prezent, Airbus Helicopters). 

Aceste dezvăluiri, cărora li s-au adăugat miercuri acuzaţii de spionaj politic vizând în special preşedinţia Franţei sau Comisia Europeană, pun în dificultate guvernul cancelarului Angela Merkel, care întotdeauna a pozat ca victimă a aliaţilor săi. 

Vineri după-amiază, un purtător de cuvânt al procuraturii federale cu sediul la Karlsruhe (vest) a anunţat că desfăşoară primele investigaţii legate de această afacere, pentru a stabili existenţa vreunei infracţiuni care să justifice deschiderea unei anchete. 

Cancelaria de la Berlin a fost informată din 2008, în timpul primului mandat al Angelei Merkel, despre astfel de practici vizând companii ca Airbus, însă nu a reacţionat pentru a nu irita Washingtonul şi a pune în pericol cooperarea în lupta împotriva terorismului, a mai afirmat Bild.AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.