Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Conflict pe cărțile deținuților: CSM desființează propunerea ministrului tehnocrat

csm

CSM desființează propunerea Ralucăi Prună cu privire la proiectul care prevede ca deținuților să li se scadă 20 de zile din pedeapsă, indiferent de câte carți scriu sau câte invenții realizează.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a discutat, marţi, punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios privind proiectul OUG pentru modificarea şi completarea Legii 254-2016 privind executarea pedepselor, avizul consultativ urmând să fie transmis Guvernului.

Măsură fără PRECEDENT: Guvernul începe MAREA DEBIROCRATIZARE

Comisia de specialitate a CSM îşi însuşise anterior punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios, cu precizarea că beneficiul zilelor considerate ca executate ar trebui să fie de 20 pentru fiecare lucrare ştiinţifică elaborată sau invenţie brevetată, "fără însă a depăşi limita care rezultă din aplicarea art.96 alin. (I) lit. a) din Legea 254/2013", care prevede că "în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă". 

La începutul dezbaterilor, judecătorul Adrian Bordea, coordonatorul comisiei de specialitate a CSM, a precizat că s-a propus avizarea favorabilă a proiectului de ordonanţă de urgenţă, cu observaţiile reţinute.

Scandal în Parlamentul European, după BREXIT: Aţi minţit. Nu aţi spus adevărul


"Am constatat că pentru un echilibru al legii trebuie să avem în vedere şi aplicarea art.96 alin. (I) lit. a) din legea de executare a pedepselor, care limitează oarecum posibilităţile de abuz (...) şi creează un echilibru între ceea ce înseamnă munca fizică şi munca intelectuală", a declarat Bordea, potrivit agerpres.ro

La rândul său, preşedintele CSM, judecătorul Mircea Aron, a apreciat că ar fi fost de interes actul normativ să stabilească şi care sunt persoanele capabile să redacteze lucrări ştiinţifice.

Juncker, gest fără PRECEDENT făcut, ASTĂZI, în Parlamentul European -VIDEO

"Dacă în ceea ce priveşte invenţiile şi inovaţiile avem un organism, OSIM, care spune clar, şi acolo nu avem îndoieli că OSIM nu îşi face datoria întotdeauna, în ceea ce priveşte capacitatea de a scrie cărţi, aici poate că trebuia găsită o soluţie care să fie cuprinsă în lege, înainte de a lăsa pe oricine. S-ar putea să se înscrie (...) oameni care să nu poată să scrie după dictare, astfel de situaţii cred că s-au mai remarcat în practică", a spus Mircea Aron, adăugând că, din punctul său de vedere, este important ca cel puţin în legislaţia secundară să fie clarificate aceste aspecte. 

După ce i s-a atras atenţia că proiectul ordonanţei de urgenţă a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de marţi, fără a exista avizul consultativ al CSM, Mircea Aron a precizat că avizul va fi transmis în cel mai scurt timp

"Eu cred că vor aştepta avizul (...) pentru că au fost insistenţe ca noi să reflectăm asupra acestei chestiuni şi chiar am fost rugaţi să ne pronunţăm cu celeritate", a mai spus preşedintele CSM.

Efectul BREXIT: Lovitură din plin pentru britanci. Anunțul a fost făcut astăzi


Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică, pe 25 iunie, proiectul de OUG care prevede că un deţinut va beneficia de 20 de zile reduse din pedeapsă indiferent de numărul de lucrări ştiinţifice elaborate. 

Prima modificare din proiect se referă la articolul 96 alineatul (1), litera f) care se modifică şi va avea următorul cuprins: ''f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate, se consideră 20 de zile executate pe întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice sau a invenţiilor realizate''. 

Iniţiatorul susţine, în nota de fundamentare a proiectului, că această soluţie legislativă a luat în considerare necesitatea clarificării de urgenţă a acestei situaţii şi constituirea unei baze legale certe şi previzibile în acest domeniu care a generat ample discuţii atât în rândul practicienilor dreptului, cât şi în cel al societăţii în general. 

De asemenea, se prevede introducerea unui nou articol - art. 96 indice 1 - procedura elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate, prin care sunt prevăzute expres instituţiile competente să stabilească brevetarea invenţiilor şi caracterul ştiinţific al lucrărilor elaborate de către deţinuţi, precum şi precizarea expresă că lucrările ştiinţifice se pot realiza în domeniile şi specializările universitare stabilite prin HG nr. 376/2016 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2016 - 2017, publicat în MO, Partea I, nr.413 din 1 iunie 2016. 

Actul normativ îşi propune şi reglementarea situaţiei elaborării unor lucrări sau invenţii în coautorat, în sensul repartizării proporţionale a zilelor câştig prin raportare la numărul de autori. Acesta mai prevede şi că o nouă solicitare privind elaborarea unei lucrări sau invenţii se poate formula doar după finalizarea celei anterioare.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.