Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SCANDAL uriaş la Google! Un inginer a dezvăluit practicile din Silicon Valley

google

Grupul Google s-a aflat duminică în centrul unor controverse în Statele Unite după ce unul dintre angajaţii companiei a afirmat, într-o notă internă, că prezenţa foarte slabă a femeilor în industria tehnologiei este cauzată de anumite "diferenţe biologice", informează AFP, potrivit agerpres.

Acea notă, considerată "sexistă" de presa americană, a realimentat o dezbatere în curs despre existenţa unei "culturi sexiste şi a hărţuirii sexuale" în mediul tehnologic, dominat în mare parte de bărbaţi.

Citeşte şi: Furtuni violente în nodrul Italiei: Cel puţin patru morţi

În acea scrisoare de 3.000 de cuvinte, un inginer de sex masculin a afirmat că "alegerile şi capacităţile bărbaţilor şi femeilor sunt divergente, în mare parte din cauze biologice şi (deci) aceste diferenţe pot să explice motivul pentru care nu există o reprezentare egală a femeilor în industria tehnologică (şi în funcţiile) de conducere".

Aptitudinile naturale ale bărbaţilor îi fac pe aceştia să devină programatori în informatică, în timp ce femeile sunt, potrivit autorului acelei note interne, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, mai înclinate spre "sentimente şi estetică decât spre idei", fapt pentru care ele optează spre cariere "în domeniul social sau artistic".

"Nu este un punct de vedere pe care eu şi compania să îl susţinem, promovăm sau încurajăm", a declarat într-un mesaj transmis angajaţilor Danielle Brown, directoarea departamentului de diversitate din cadrul Google, recrutată recent de la compania Intel şi instalată în funcţie doar de o lună.

Citeşte şi: Fără precedent: Se cere retragerea cetățeniei române a președintelui UDMR

În acelaşi e-mail, ea afirmă că dezbaterea internă este animată "de principiile de egalitate la locul muncă, existente în codul de conduită, politicile şi regulamentele împotriva discriminării".

Danielle Brown mai spune că Google a dorit întotdeauna să apere "o cultură în care aceia care au puncte de vedere diferite, inclusiv politice, să se simtă în siguranţă pentru a le exprima".

Contactaţi de AFP, reprezentanţii Google nu au dorit să comenteze acest caz. Până la ora transmiterii acestor informaţii, nu se ştie dacă Google prevede măsuri disciplinare împotriva inginerului în cauză.

Publicarea scrisorii acestuia de către site-ul Motherboard, duminică, a avut loc după alte scandaluri şi demisii asociate lipsei de diversitate din companiile-far din Silicon Valley.

Citeşte şi: Veşti triste din Marea Britanie, despre românii dispăruţi în Canalul Mânecii

Travis Kalanick, cofondator al Uber, a demisionat pe 21 iunie după o serie de suspendări şi demisii ale unor angajaţi şi manageri de nivel înalt, pe fondul unor acuzaţii de sexism şi hărţuire. Fostul director al companiei, renumit pentru glumele pe care le făcea despre cuceririle sale feminine, a fost acuzat că a încurajat el însuşi o cultură a întreprinderii propice unor astfel de derapaje de comportament.

În prezent, 69% din totalul salariaţilor Google sunt bărbaţi, iar procentul urcă până la 80% în domeniul locurilor de muncă tehnice din cadrul grupului, potrivit celor mai recente statistici.

La Facebook, femeile reprezintă doar 27% din managerii cu funcţii superioare în 2016. În cazul companiei Apple, doar 37% din totalul angajaţilor sunt femei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.