Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandalul casei pierdute de Iohannis continuă: Proces cu MIZĂ la Curtea de Apel Alba Iulia

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Klaus Iohannis prim  plan

Curtea de Apel Alba Iulia judecă, joi, recursul în dosarul în care locatarii a două apartamente din imobilul de pe strada Bălcescu, din Sibiu, pierdut în instanţă de către preşedintele Klaus Iohannis, solicită să redevină proprietari ai locuinţelor respective pe care le cumpăraseră în anii ‘90 de la statul român în calitate de chiriaşi, informează news.ro.

La termenul precedent din 23 februarie, Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pentru 16 martie judecarea recursului în dosarul în care locatarii a două apartamente din imobilul de pe strada Bălcescu nr. 29 din Sibiu, pierdut recent în instanţă de către preşedintele Klaus Iohannis, solicită să redevină proprietari ai locuinţelor respective pe care le cumpăraseră în anii ‘90 de la statul român în calitate de chiriaşi.

Lovitură pentru fostul baron PSD de la Constanța: Ce au decis judecătorii

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, CA Alba Iulia a decis amânarea judecării cauzei pentru ca părţile din dosar să depună decizia nr. 655/R/2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în întregime, şi pentru emiterea unei adrese către Curtea de Apel Piteşti pentru a comunica dosarul nr. 645/64/2015 al acestei Curţi de apel la care sunt ataşate dosarele nr. 262/62/2014 ale Curţii de Apel Braşov şi Tribunalului Braşov, care pot avea legătură cu prezenta cauză.

"Pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia se află dosarul în care locatarii a două apartamente din imobilul de pe strada Bălcescu nr. 29 din Sibiu, ce s-a aflat în proprietatea familiilor Iohannis şi Baştea, încearcă să redevină proprietari ai locuinţelor respective pe care le cumpăraseră în anii ' '90 de la statul român în calitate de chiriaşi. Curtea de Apel Alba Iulia judecă în recurs acest dosar după ce anterior Tribunalul Sibiu a admis cererea de revizuire formulată de locatarii celor două apartamente”, a spus Cosmin Muntean.

Sorin Grindeanu are PACT DE COABITARE cu Klaus Iohannis: Victor Ponta a spus tot ce crede

Potrivit acestuia, Curtea de Apel Alba Iulia judecă recursul declarat de Baştea Rodica împotriva hotărârii Tribunalului Sibiu care a admis cererea de revizuire formulată de către locatarii celor două apartamente.

"Cu privire la cererea de suspendare a cauzei formulată de recurenta Baştea Rodica la acest termen de judecată, Curtea a stabilit că se va pronunţa la un termen ulterior după primirea documentelor şi dosarelor solicitate”, a mai spus Cosmin Muntean.

Procesul de revizuire privind cele două apartamente din imobilul de pe strada Bălcescu nr. 29 din Sibiu a început, potrivit informaţiilor de pe portal, în anul 2009 la Judecătoria Sibiu, iar apelul a ajuns la Tribunalul Sibiu. Procesul a fost suspendat în noiembrie 2010 până la soluţionarea procesului aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov şi ajuns apoi la Curtea de Apel Piteşti, care privea aceeaşi speţă.

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au respins contestaţia în anulare făcută de către Klaus şi Carmen Iohannis, după ce aceştia au pierdut, prin sentinţă a Curţii de Apel Braşov, imobilul din centrul municipiului Sibiu. În plus, cei doi trebuie să achite cheltuieli de judecată către mai mulţi dintre intimaţii din proces.

Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, au pierdut casa din Sibiu în care este sediul unei bănci, în noiembrie anul trecut, în urma unei decizii a Curţii de Apel Braşov, după un proces care a durat mai mult de 16 ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.