Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Schimbare RADICALĂ în domeniul antibioticelor: Ce a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii

antibiotice

Organizația Mondială a Sănătății a publicat marți o nouă clasificare a antibioticelor care are drept scop combaterea rezistenței la medicamente, medicamentele de tipul penicilinei fiind recomandate ca primă linie de apărare iar altele doar dacă este absolut necesar, relatează Reuters. Noua "listă cu medicamente esențiale" include 39 de antibiotice pentru 21 de sindromuri comune, împărțite în trei grupe: "Access", "Watch" și "Reserve", conform Agerpres.

Citește și: Ultima propunere a Facebook: Tehnologia care ne citește gândurile și le transformă în mesaje scrise

Medicamentele din categoria "Access" au un potențial scăzut de rezistență și printre ele se află și foarte utilizata amoxicilină, de pildă. În categoria "Watch" se află și medicamentul ciprofloxacin, prescris pentru cistită sau angină, dar "nu atât de eficient", a declarat presei șefa de divizie a OMS pentru sisteme sanitare și inovație Marie-Paule Kieny. Utilizarea sa ar trebui "redusă dramatic", a precizat OMS. "Credem că voința politică există, dar aceasta trebuie urmată de politici puternice", a spus Kieny.

Citește și: Spitalul care oferă tatuaje gratuite supraviețuitoarelor cancerului de sân

Antibioticele din categoria "Reserve" precum colistinul ar trebui folosite în ultimă instanță. Acest lucru ridică însă întrebarea privind modul în care producătorii unor astfel de antibiotice ar putea avea o activitate rentabilă, a spus Suzanne Hill, director al OMS pentru medicamente esențiale și produse pentru sănătate. "Ceea ce trebuie să facem este să nu mai plătim pentru antibiotice pe baza frecvenței cu care sunt prescrise, pentru a descuraja utilizarea lor. Nu dorim ca colistinul să fie utilizat foarte frecvent. De fapt, nu dorim să fie utilizat deloc", a spus Hill. "Ceea ce trebuie să facem ca comunitate globală este să ne dăm seama cum să plătim o companie să nu promoveze colistinul, ci să-l păstreze în rezervă", a precizat ea.

Citește și: STUDIU Asta e planta ce ajută la combaterea obezității

Clasificarea OMS ia în calcul și folosirea de antibiotice în cazul animalelor și a fost dezvoltată împreună cu Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația mondială pentru sănătatea animalelor (OIE). Alte adăugiri pe lista de medicamente sunt două tratamente orale pentru cancer, o nouă pastilă pentru Hepatită C care combină două medicamente, un tratament mai eficient pentru HIV și noi formule pediatrice de medicamente pentru tuberculoză.

Citește și: UMILINȚĂ e numele tău: Ce a făcut Simona Halep la Roland Garros, cu Carla Suarez Navarro

OMS a mai precizat că binecunoscutul medicament al Roche pentru gripă — oseltamivir — ar putea fi scos de pe listă dacă noile informații nu susțin folosirea sa în timpul unor epidemii de gripă de sezon sau pandemice. "Există un set de date adus la zi care este comparat cu cel din momentul în care acest produs a fost evaluat ultima dată, iar ceea ce acesta sugerează este că amploarea efectului oseltamivirului în contextul unei pandemii de gripă este mai mică decât se credea anterior", a spus Suzanne Hill. Dar medicamentul oseltamivir este singurul antiviral inclus pe listă și este încă util pentru femeile însărcinate și pacienții cu complicații, așa că folosirea sa ar trebui limitată la pacienții cei mai gravi, a adăugat ea.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.