Premium
Victoria simultană a celor doi candidaţi proruşi la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova şi Bulgaria este un eşec pentru Uniunea Europeană şi un semn al scăderii atractivităţii acesteia, deşi niciunul dintre cei doi preşedinţi aleşi nu are în vedere o ruptură radicală de blocul comunitar, se arată într-o analiză a publicaţiei franceze Le Monde. Cela două ţări sunt foarte diferite, dar ambele sunt divizate între influenţa rusă şi aspiraţia europeană. Bulgaria, membră a UE din anul 2007, doreşte în continuare să intre în spaţiul Schengen, dar se loveşte de rezistenţa altor ţări, la fel ca România. La rândul ei, Republica Moldova este considerată unul dintre 'cei mai buni elevi' ai Parteneriatului Estic, proiect ce rămâne însă ambiguu în privinţa finalităţii sale, pentru statele participante nefiind clar dacă el este o poartă de intrare în UE ori numai o menţinere a lor la periferia Europei.
Cei doi câştigători ai alegerilor de duminică, Igor Dodon şi Rumen Radev, au o poziţie similară în chestiunea anexării Crimeii, pe care o consideră ca aparţinând 'de facto' Rusiei, Radev pronunţându-se în plus pentru ridicarea sancţiunilor europene impuse Moscovei. Totuşi, potenţialul de schimbare adus de rezultatele acestor alegeri nu trebuie exagerat. În primul rând pentru că în ambele ţări preşedintele are atribuţii limitate, dar şi pentru că nici Dodon şi nici Radev nu au susţinut în campania electorală o respingere radicală a Europei.
Preşedintele ales al Republicii Moldova doreşte renegocierea unor puncte din acordul de liber-schimb cu UE şi să convoace un referendum consultativ asupra orientării geopolitice a ţării, dar se abţine să evoce o ruptură, pledând totodată pentru relaţii bune atât cu UE cât şi cu Rusia. Pe o linie asemănătoare se plasează şi viitorul preşedinte bulgar: 'Apartenenţa Bulgariei la UE şi NATO nu are alternativă, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne declarăm duşmani ai Rusiei', a explicat Radev în timpul campaniei electorale. Însă poziţia ambivalentă a celor două ţări nu este deloc ceva nou, aminteşte Le Monde. Astfel, în Republica Moldova există o importantă minoritate rusofonă, presa rusă este foarte prezentă, iar marele frate de la răsărit nu este respins în mod radical. Cât despre Bulgaria, ea a fost mereu o ţară rusofilă, încă din epoca ţaristă. Pe vremea Uniunii Sovietice i se mai spunea şi a 16-a republică a URSS. Iar guvernul premierului în exerciţiu, conservatorul Boiko Borisov, a oferit deja garanţii Moscovei.
'Retorica se va schimba, dar nu şi substanţa', anticipează Dimitar Bechev, directorul Institutului de politică europeană din Sofia. 'Borisov menţinea un anumit echilibru şi a încercat de asemenea că curteze Moscova pentru proiecte energetice sau opunându-se iniţiativei româneşti privind o misiune de supraveghere în Marea Neagră, după summitul NATO din iulie', explică analistul menţionat. Un alt factor de luat în calcul este cât de mult doreşte Rusia să se implice mai substanţial în problemele celor două ţări. Sofia şi Chişinău nu au în ochii Moscovei aceeaşi importanţă strategică pe care o au Kiev, Tbilisi sau chiar Belgrad şi Minsk, consideră autorii analizei din Le Monde, amintind că Moscova finanţează deja în mare parte enclava secesionistă Transnistria.
Totuşi, după 'pierderea' Ucrainei, care s-a apropiat de UE, obiectivul Moscovei este ca foştii săi sateliţi, dacă nu revin cu totul pe orbita ei, măcar să se îndepărteze de blocul comunitar. Publicaţia franceză subliniază şi dezamăgirea electoratului din cele două ţări faţă de elitele politice proeuropene. Astfel, în Republica Moldova, din cauza performanţelor slabe ale economiei şi instituţiilor, mai ales justiţia, votul prorus vine şi ca un vot de respingere a unei elite proeuropene percepute ca fiind coruptă. În Bulgaria, generalul Radev a ştiut cum să întruchipeze schimbarea faţă de premierul Boiko Borisov şi faţă de candidata puţin carismatică pe care acesta din urmă a ales-o, Ţeţka Ţaceva. De asemenea, promisiunea lui Borisov că va demisiona dacă Ţaceva pierde a mărit miza scrutinului, în condiţiile în care, după ce a fost premier între anii 2009 şi 2013 şi apoi, din nou, începând din 2014, el plăteşte preţul uzurii la putere şi al incapacităţii sale de a asana elitele politico-economice. Totuşi, într-un cadru mai larg, cei doi câştigători ai alegerilor prezidenţiale de duminică au beneficiat şi de pe urma scăderii atractivităţii Europei, sentiment apărut de mult timp şi ilustrat recent prin Brexit. În acest context, atât în vestul cât şi în estul Europei, Rusia este văzută tot mai mult ca un pol alternativ de putere, iar preşedintele acesteia, Vladimir Putin, ca un model de lider carismatic, cum mai este de exemplu şi premierul ungar Viktor Orban.
Pe de altă parte, rezerve privind prelungirea sancţiunilor impuse Moscovei există şi în capitale europene care nu au fost niciodată pe orbita Moscovei, cum ar fi Atena sau Roma, dar şi în interiorul Partidului Social-Democrat german, care face parte din coaliţia guvernamentală de la Berlin, conform Agerpres.
