Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scindare în partidul lui Băsescu: Ce a anunţat liderul deputaţilor după atacul lui Turcescu / VIDEO

basescu lacrimi

Amendamentele pe care Traian Băsescu urmează să le depună la legea graţierii nu sunt ale PMP, ci sunt propuse în nume propriu, a precizat, joi, liderul grupului PMP din Camera Deputaţilor, Eugen Tomac. "Având în vedere dezbaterea care s-a iscat în ultima perioadă cu privire la amendamentele la legea graţierii, vreau să fiu cât se poate de sincer. Eu, în calitate de lider al grupului PMP din Camera Deputaţilor, nu am văzut aceste amendamente. De altfel, în cadrul partidului nu am discutat despre aceste amendamente. Consider că aceste amendamente nu sunt ale PMP, dacă ele vor fi depuse, le vom analiza şi noi cu multă atenţie, dar, cel mai probabil, acestea, dacă vor fi depuse, vor fi amendamente ale domnului preşedinte Traian Băsescu, şi nu ale partidului", a spus Tomac la Palatul Parlamentului.

Vezi şi: Prima TORPILĂ pentru Robert Turcescu în războiul cu Traian Băsescu: 'Trădător'

Mai multe detalii aici: A început RĂZBOIUL în PMP: Robert Turcescu îl DESFIINȚEAZĂ pe Traian Băsescu

El a adăugat că pe acest subiect se va discuta luni, în cadrul şedinţei Consiliului Executiv Naţional al PMP, unde se va lua o decizie. "Pentru că există un interes justificat în rândul opiniei publice cu privire la acest subiect, am simţit nevoia să fac această precizare. Nu vreau să îmi fie interpretate altfel decât este cazul afirmaţiile. Domnul Băsescu are o experienţă vastă politică, probabil are motivele deplin întemeiate pentru a face demersuri în calitate de senator, dar cu privire la acest subiect, ele nu au fost elaborate de noi şi nu le-am discutat în partid. Am ieşit cu acest punct de vedere pentru că eu cred că este firesc pentru spiritul partidului să limpezim câteva chestiuni. Îl respectăm pe domnul preşedinte, în acest moment cred că este important să aveam această discuţie în partid. În general ne-am consultat de fiecare dată, sau ne-a prezentat punctul domniei sale de vedere în partid. Înţeleg că e un demers pe care şi-l asumă domnia sa", a menţionat Tomac.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.