Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scriitorii puşcăriaşi trec prin mari emoţii: Se pot întoarce după gratii

celula puscarie

Scriitorii puşcăriaşi trec prin mari emoţii. Zecile de infractori liberaţi condiţionat, în ultimii ani, pe motiv că ar fi scris „opere ştiinţifice“ se întorc după gratii, cu un spor de pedeapsă pe lângă cea veche, dacă DNA demonstrează că au înşelat instanţele de judecată, a explicat avocata Diana Hătneanu, fost director executiv al APADOR-CH.

Procurorii DNA s-au autosesizat şi au demarat o anchetă în privinţa sutelor de cărţi declarate „lucrări ştiinţifice“ în ultimii trei ani şi pe baza cărora zeci de infractori aflaţi după gratii şi-au redus pedepsele. Destui dintre ei au profitat de scăpările din lege pentru a ieşi anticipat din închisoare. „Liberarea condiţionată poate fi revocată inclusiv pentru că au comis alte infracţiuni. Dar DNA trebuie să le dovedească. Aici, lucrurile sunt puţin complicate, pentru că procedurile din lege sunt neclare. Trebuie să menţionăm că decizia finală a liberării condiţionate îi aparţine întotdeauna judecătorului. Comisia de la penitenciar nu poate decât să dea un aviz. În ceea ce priveşte caracterul ştiinţific al lucrării… M-am uitat, de exemplu, pe cartea lui Becali. E o carte cu poze. Dar aici intervine un criteriu subiectiv. Dacă membrilor respectivei comisii de analiză li s-a părut că o carte cu poze este o lucrare ştiinţifică... E părerea lor. În ceea ce-i priveşte pe profesorii universitari, ei dau o recomandare în care atestă că lucrarea respectivă e de interes public. Şi aici intervine un criteriu subiectiv. Dacă respectivului profesor i s-a părut că acea carte cu poze sau cu emoticoane este de interes, e părerea lui... DNA trebuie să demonstreze că la mijloc a fost vorba de altceva. Fie o gravă neglijenţă, fie că respectivii au primit şpagă“, a detaliat avocata Diana Hătneanu.

Citeşte şi: Sorin Roşca Stănescu îl demască pe Victor Ponta: Ce intenţii are fostul premier

Aceasta a explicat că faptele, dacă vor fi demonstrate de DNA, vor duce la un nou proces pentru condamnaţii liberaţi condiţionat. „Te condamnă pentru noile infracţiuni şi o iei de la capăt cu sporul aferent de pedeapsă. Este ca şi cum n-ar fi existat acea decizie de liberare condiţionată. La vechea pedeapsă se adaugă sporul primit pentru noile infracţiuni, apoi se deduce partea pe care ai executat-o încă. Te bucuri în continuare de toate drepturile legale, adică poţi, de exemplu, dacă îndeplineşti condiţiile, să faci o nouă cerere de liberare condiţionată, însă într-un astfel de caz e greu de crezut că vreo instanţă ar dispune din nou punerea în libertate a celor vizaţi, mai aled dacă aceştia au noi condamnări“, spune Diana Hătneanu.

Citeşte şi: AŞA CEVA Un profesor vrea să calmeze elevii cu arma / FOTO

Potrivit avocatei, la prima vedere se poate vorbi de două categorii de „scriitori“ printre cei liberaţi condiţionat pentru că au scris opere ştiinţifice: „Una e să fie în discuţie caracterul ştiinţific al lucrării, care are o latură subiectivă – domnule, aşa am considerat noi, că opera aceea e valoroasă –, dar e producţia ta proprie, atât te-a dus pe tine capul şi atât ai făcut, şi alta e să fie vorba de un plagiat. În acest din urmă caz vorbim, în plus, de fals şi uz de fals, deci încă o infracţiune“.

În cazul eventualilor condamnaţi găsiţi vinovaţi se va aplica Articolul 105 din Codul Penal:

„CAPITOLUL V: Individualizarea pedepselor

SECŢIUNEA a 6-a: Liberarea condiţionată

Art. 105

Anularea liberării condiţionate

(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, liberarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

(2) În cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 99 sau art. 100, instanţa poate acorda liberarea condiţionată. Dacă s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări.

Citeşte şi: Viteza maximă în localităţi s-ar putea schimba/ Propunere din PSD

(3) Când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data anulării liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii.“

În comunicatul dat de DNA la începerea anchetei asupra modului în care au fost puşi în libertate deţinuţii în ultimii ani se menţionează: "Modalitatea atipică de încheiere şi executare a contractelor în raport cu celelalte lucrări publicate de aceleaşi edituri demonstrează că aceste persoane nu ar fi acţionat în scopul pentru care a fost înfiinţată persoana juridică, ci exclusiv pentru a împiedica executarea pedepsei în condiţiile stabilite de instanţă. Pe de altă parte, funcţionari din ANP cu atribuţii în analiza condiţiilor prevăzute de lege pentru a propune liberarea condiţionată ar fi acceptat susţinerile condamnaţilor şi le-ar fi acordat beneficiul legal menţionat, în lipsa oricărei cenzuri cu privire la temeinicia acestora. Astfel, au existat situaţii în care persoanele condamnate nu figurau în tabelele de pontaj sau au elaborat în acelaşi interval patru lucrări ştiinţifice în paralel, împrejurări care arată că era în mod obiectiv imposibil să fie autorii acestor opere".

Vezi şi: Un nou atentat sângeros: 12 oameni au fost ucişi

DNA investighează această afacere sub suspiciunea unor infracţiuni de favorizarea făptuitorului şi vizează modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracţiuni de corupţie, „în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanţele de judecată“. „Pentru a profita de această prevedere (n.r. - Art. 96, Alin 1, Lit. f, Legea 254/2013, care prevede că pentru o lucrare ştiinţifică se scad 30 de zile de închisoare), s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanţi ai unor edituri şi membri ai comisiilor din penitenciare, care au acţionat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări ştiinţifice, iar pedepsele aplicate de instanţe să se considere ca executate. Mai multe cadre universitare ar fi acordat recomandări formale prin care au atestat pretinsa relevanţă ştiinţifică a unor lucrări, exclusiv pe baza titlului acestora, fără a lua contact în vreun mod cu autorul lucrării şi fără a cunoaşte viziunea acestuia asupra temelor care urmau să fie abordate. Aceste recomandări ar fi avut o natură generică şi ar fi fost folosite, uneori, în aceeaşi formă, pentru elaborarea unor multiple lucrări cu caracter ştiinţific", scrie în referatul DNA.

Profesorul Nicolae Manolescu a declarat că unii dintre aceşti profesori universitari îşi vând pe bani aceste acorduri date unor lucrări plagiate şi că s-ar impune eliminarea din învăţământ şi din cercetare a cadrelor didactice care s-au pretat la aceste practici, spun cei de la prosport.

Citeşte şi: SCANDAL imens după tragedia din Clubul Colectiv:Ce se întâmplă cu donaţiile pentru rudele victimelor

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.