Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şef de instituţie publică, reţinut de DNA

arest

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 12.01.2016, a inculpatei BODEA CARMEN-CARLETA, director executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău, la data faptelor. Aceasta este acuzată de luare de mită (3 infracțiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dacă fapta este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (4 infracțiuni), instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 26.10.2015, inculpata Bodea Carmen-Carleta, în calitate de director executiv al DSVSA Bacău a pretins și a primit suma de 2.700 lei de la administratorul unei societăți comerciale cu obiect principal de activitate comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne.

Banii au fost pretinși și primiți în legătură cu atribuțiile de serviciu referitoare la planificarea acțiunilor și controalelor, autorizarea/înregistrarea obiectivelor supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, suspendarea/anularea autorizației/înregistrării sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor și dispunerea măsurilor complementare de sancționare.

În perioada 14.10.2015 - 27.10.2015, în aceeași calitate, inculpata Bodea Carmen-Carleta a acceptat promisiunea unor sume de bani de la un medic veterinar căruia i-a fost atribuită, prin concesionare, de către DSVSA Bacău, o circumscripție veterinară. Promisiunea remiterii unei sume de bani este în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu referitoare la emiterea deciziei privind constituirea comisiei de evaluare a achizițiilor de servicii sanitar-veterinare, avizarea documentației de participare la licitație, avizarea raportului de atribuire a achiziției și semnarea, în numele DSVSA Bacău, a contractului de servicii sanitar-veterinare cu câștigătorul procedurii de atribuire.

În același context, inculpata i-a furnizat medicului respectiv informații nedestinate publicității despre licitația respectivă. Astfel, deși anunțul privind licitația nu fusese publicat pe SEAP, inculpata Bodea Carmen-Carleta i-a comunicat persoanei respective condițiile ce vor fi prevăzute în caietul de sarcini, precizându-i că acesta a fost modificat față de cel folosit în precedentele licitații, a avertizat-o în legătură cu dotările pe care va trebui să le aibă la data licitației și care îi vor asigura un punctaj favorabil, i-a transmis perioada în care va avea loc licitația și componența comisiei de licitație care va fi numită prin dispoziția sa.

În perioada 11.11 – 28.12.2015, inculpata Bodea Carmen-Carleta, în calitate de director executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, cu ocazia unor concursuri organizate de instituția publică unde își desfășura activitatea, a furnizat unui număr de trei persoane informații nedestinate publicității, respectiv variantele de subiecte pentru proba scrisă.
În acest fel inculpata a asigurat candidaților respectivi un avantaj față de ceilalți participanți la concurs și, totodată, obținerea unui punctaj necesar câștigării concursului.

În același context, la data de 17 decembrie 2015, inculpata Bodea Carmen-Carleta, printr-un intermediar, a primit un plic conținând suma de 5.000 lei de la ruda unuia dintre candidații favorizați.

În perioada 05 – 08.01.2016, inculpata Bodea Carmen-Carleta, în aceeași calitate, i-a determinat pe membrii unei comisii de examinare să favorizeze un candidat, atât la proba scrisă cât și orală, în contextul organizării și desfășurării concursului pentru ocuparea unor posturi de medic veterinar pe perioadă determinată.

Acțiunea inculpatei a avut ca urmare obținerea, de către candidatul respectiv, a unui folos necuvenit, respectiv promovarea concursului și a cauzat vătămarea intereselor legitime a DSVSA Bacău, referitoare la ocuparea posturilor pe criterii de competență.

Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. 

La data de 13 ianuarie 2016, inculpata Bodea Carmen-Carleta urmează să fie prezentată Tribunalului Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

În acest dosar penal, procurorii efecuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.