Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şef de poliţie judeţeană, trimis în judecată de DNA pentru că a luat şpagă un televizor

DNA 1

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Gheorghe Popescu, inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La începutul anului 2012, inculpatul Popescu Gheorghe, în calitate de inspector șef al IPJ Timiș, după ce a aprobat raportul de mutare al unui subordonat de la o secție de poliție în cadrul unei alte structuri aflată în subordinea sa, a pretins de la acesta un televizor cu plasmă, în considerarea aprobării anterioare a transferului.

Astfel, la data de 9 martie 2012, polițistul a achiziționat un televizor, la prețul de 999,90 lei, pe care în aceeași zi l-a schimbat cu un altul ce avea o diagonală mai mare, în valoare de 1 699,90 lei, urmare a faptului că inculpatul Popescu Gheorghe era nemulțumit de dimensiunile și caracteristicile tehnice ale aparatului electronic respectiv.

La data de 28 ianuarie 2015, bunul pretins de inculpat și remis acestuia, a fost ridicat de la domiciliul său, ca urmare a efectuării unei percheziții domiciliare.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.