Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şefi de la Crimă Organizată şi Anticorupţie, duşi cu mascaţii la DNA. De ce sunt suspectaţi

DNA

Un megadosar al DNA explodează în plin sezon al concediilor. Şefi din poliţie, de DIICOT, de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi de la Fisc, cu toţii din Prahova, sunt vizaţi de procurorii DNA. Trei dintre aceştia au fost aduşi cu mascaţii la audieri.

Vezi şi: Operatiune de amploare a DNA. Procurorii au prins un alt peste mare / UPDATE

CONSTANTIN ISPAS, comisar şef de poliție şi şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova, din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de  trafic de influență, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, luare de mită,  folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, spălare a banilor, cercetare abuzivă.

Folosindu-şi influenţa asupra unor funcţionari cu atribuţii de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Prahova, a acţionat pentru  obţinerea de avantaje patrimoniale necuvenite, pentru sine şi membrii ai cercului său relaţional.

În perioada 2010-2014, Ispas Constantin a intervenit la nivelul unor funcţionari cu atribuţii de control, în scopul protejării activităţii comerciale a unor firme (S.C. CORYDOB PECO SERV S.R.L. Poiana Câmpina, S.C. SANDCOMPANY S.R.L. Ploieşti, S.C. RINENERGY IMPEX S.R.L. Focşani şi S.C. VIACOM INVESTEC MD MIDWEST S.R.L. Focşani, încasând periodic, diverse sume de bani, prin intermediul S.C. NIROS COM S.R.L. Popeşti, com. Brazi, jud. Prahova, societate ai cărei asociaţi sunt  fratele său, ISPAS ION cu domiciliul în com. Brazi, sat. Băteşti, jud. Prahova (persoană ce îndeplineşte şi funcţia de administrator) şi fiul său ISPAS MIHAI-CONSTANTIN, domiciliat în com. Brazi, sat. Băteşti, jud. Prahova, respectiv prin intermediul S.C. MILARASI S.R.L. Bucov, sat Pleaşa, jud. Prahova, administrată de fratele său, Ispas Ion. Pentru a da o aparentă legalitate plăţilor efectuate către aceste societăţi, sunt înregistrate  în evidenţele contabile documente reprezentând operaţiuni comerciale nereale (fictive) privind prestarea unor servicii între părţi, acte de comerţ ce în realitate nu au avut loc.

În calitate de șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție, ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar șef, a pretins, în cursul lunii aprilie 2010 și primit, în perioada aprilie 2010 – februarie 2011, cate 10.000 euro, în două tranșe de la un denunţător si a mai pretins de al acelaşi denunţător ca acesta să i dea un ajutor financiar  S.C. SANDCOMPANY SRL, administrată de Șchiopulescu Valentin Vasile, constând în acordarea unui împrumut în sumă de 200.000 lei și încheierea unui  contract de vânzare-cumpărare a unui imobil proprietatea denunțătorului, pentru care prețul (400.000 euro) nu a fost achitat în realitate, de Șchiopulescu Valentin Vasile. Pretenţile pe care le-a formulat de la denunţător au vizat promisiunea că îl va determina pe ofițerul coordonator din cadrul B.C.C.O. – Ploiești, comisarul șef Saghel Emanuel, să instrumenteze dosarul penal  înregistrat la D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, având ca obiect activitatea desfășurată de societatea denunţătorului astfel încât să se creeze o situație favorabilă celui cercetat , în cauza penală menționată pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală.

Ispas Constantin, în mod repetat, în perioada anilor 2010 – 2013 i-a determinat pe RADU NICOLAE MANUEL, administrator al S.C. MASTER TRUCK AUTOLINE SRL, să creeze avantaje materiale societății comerciale CORYDOB IMPEX SRL, administrată de ȘCHIOPULESCU VALENTIN VASILE, respectiv, S.C. FERNIX INVEST SRL să încheie două contracte de furnizare mărfuri și să comercializeze în perioada decembrie 2011 - aprilie 2013, societății comerciale CORYDOB IMPEX SRL, motorină cu plata la termen, cu bilet la ordin (în medie trei cisterne lunar), iar S.C. MASTER TRUCK AUTOLINE SRL să transporte uleiurile minerale neaccizabile achiziționate de această societate din Polonia și Slovenia, cu mijloacele de transport proprietatea S.C. CORYDOB IMPEX SRL, direct către beneficiarii care efectuau plata transportului către CORYDOB IMPEX SRL, Ispas Constantin primind în schimb, de la ȘCHIOPULESCU VASILE VALENTIN reprezentantul S.C. CORYDOB IMPEX SRL și SC Sandcompany S.R.L.,  foloase materiale, constând în:

- 1.500 lei, pentru fiecare dintre cele 72 cisterne cu combustibil, livrate de S.C. FERNIX IMPEX SRL, totalizând suma de 108.000 lei,

- sume de bani cuprinse între 700 – 2.000 lei, pentru alimentarea cu carburant a autoturismului personal, în toată perioada menționată,

- alimentarea autoturismului său cu motorina din parcul auto al S.C. Sandcompany S.R.L., în toată perioada menționată,

-  furnizarea, în mod repetat, de agregate minerale exploatate în cadrul balastierei S.C. Sandcompany S.R.L., echivalentul a 45-50 basculante,

- transportul unor baloţi de lucernă sau grâu, din zona Urlaţi, la ferma, pe care o administrează în fapt, Ispas Constantin, situată în com. Brazi, sat. Băteşti,

- a beneficiat, în vara anului 2011, de achitarea costurilor determinate de efectuarea unor zile de concediu împreună cu familia sa și a fratelui său, pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, sejur plătit de către Şchiopulescu Valentin, cu o valoare de 2000 euro

Concret, începând cu anul 2011 și până în prezent, Ispas Constantin, șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova, din cadrul Direcției Generale Anticorupție, ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar șef, în scopul obținerii pentru sine și pentru alte persoane (fiul său) de sume de bani sau alte foloase necuvenite, a efectuat, în mod repetat, operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește și în prezent, constând în administrarea și coordonarea efectivă a activităților derulate de către S.C. IAHIM LOGISTIK SRL, la care, acționar unic și administrator figurează fiul său, Ispas Mihai Constantin, având ca obiect de activitate „Cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase”, „creşterea bovinelor”, „creşterea porcinelor”, „creşterea ovinelor şi caprinelor”.

ISPAS CONSTANTIN a primit, în mod repetat, sume importante de bani, direct, de la Leonte Margareta și Leonte Gheorghe, precum și indirect prin furnizarea unor mărfuri de către S.C. LEMAR S.R.L. - societate administrată de persoanele menționate - către S.C. MILARASI S.R.L. Bucov  și S.C. NIROS COM S.R.L. Popești, ambele având ca asociați sau  administratori pe fratele său, Ispas Ion și fiul său, Ispas Mihai Constantin, pentru ca, prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, să inițieze și să deruleze anchete penale împotriva lucrătorilor de poliție  implicați în soluționarea dosarului nr. 654/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, de către membri familiei Leonte, ofițerul de poliție desfășurând în perioada de referință diverse activități procedurale în sensul celor promise.

În luna iunie 2012, în calitate de șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova, din cadrul Direcției Generale Anticorupție, ISPAS CONSTANTIN i-a transmis unei persoane cercetate  că urmează să aibă o percheziție domiciliară, la domiciliul său, percheziție dispusă în dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești,

SAGHEL MIHAIL EMANUEL, comisar şef BCCO Ploieşti, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de șantaj, trafic de influență, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,  luare de mită.

În perioada anilor 2014 – 2015, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul B.C.C.O. Ploieşti, lucrând în baza delegărilor de competenţă dispuse de  D.I.I.C.O.T. - Serv. Teritorial Ploieşti, l-a constrâns pe un jurnalist prin amenințare, direct sau prin interpuși, cu constituirea de dosare penale și luarea unor măsuri preventive, față de acesta, în scopul de a-l determina să nu mai editeze și să nu mai publice materiale de presă compromițătoare, la adresa ofițerului de poliție,

De asemenea în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, cu funcţia de şef al Serviciului de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, din cadrul B.C.C.O. Ploieşti, lucrând în baza delegărilor de competenţă dispuse de  D.I.I.C.O.T. - Serv. Teritorial Ploieşti, în perioada anilor 2011 - 2014 a pretins, inițial un  comision, al cărui cuantum nu l-a precizat și ulterior a primit, parchet, plintă, precum și servicii de debitare a cantității de 3-4 metri cubi bușteni, de transport al acestui material lemnos, de recondiționare, de rindeluit și de lăcuit  a unor piese de mobilier, de la TUDOSE ION, administrator al S.C. PRUNUS FOREST SRL, pentru a o determina pe VIDRAȘC MARIANA SIMONA, ofițer în cadrul I.P.J. Prahova – S.I.F., să soluționeze dosarul în care Tudose era cercetat cu celeritate, astfel încât, suma de bani reprezentând prejudiciul în respectiva cauză penală să fie recuperată

În perioada martie - noiembrie 2014, SAGHEL MIHAIL EMANUEL, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, cu funcţia de Șef Serviciu de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, din cadrul B.C.C.O. – Ploieşti, unde lucrează în cadrul delegărilor de competenţă acordate de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti a furnizat unei persoane , cercetată într-un dosar penal D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, informații la care avea acces în virtutea funcției deținute, constând în înștiințarea acestuia, în legătură cu interceptarea sa în respectiva cauză penală, cu privire la data la care urma să se efectueze percheziție la domiciliul acestuia. În schimb a pretins şi primit  în perioada martie – noiembrie 2014 pentru fiecare meci de fotbal, disputat de către F.C. Petrolul Ploieşti, pe teren propriu bilete de acces (între 5 şi 30 de bilete) având valoare nominală aferentă tribunelor 0, I şi II   și consumaţii de băuturi alcoolice şi alimente servite la una din lojele stadionului.

RĂDULESCU IONUȚ ADRIAN este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de cercetare abuzivă, deoarece în calitate de ofiţer în cadrul D.G.A. Ploieşti, în prezent adjunct al I.J.P. Prahova, împreună cu Ispas Constantin - ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar șef și șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova, din cadrul Direcției Generale Anticorupție au folosit ameninţări și promisiuni, pentru a determina  trei persoane să formuleze denunţuri la adresa unor  ofiţeri de poliție de la S.I.F. Prahova, ce au instrumentat un dosar penal aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Denunţurile astfel obţinute  prin ameninţare s-au materializat în constituirea a două dosare  penale înregistrate la D.N.A. - Structura Centrală - Secţia a 2-a, în cadrul cărora, ofițerii din cadrul D.G.A. - Ploieşti au fost delegați să efectueze cercetări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.