Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senator PSD, executat silit: Vila în care locuiește, scoasă la vânzare din cauza datoriilor uriașe

executare silita

Licitaţia pentru vânzarea locuinţei din Tecuci a senatorului Daniel Ionel Butunoi are loc miercuri, 6 septembrie 2017. Politicianul datorează către două bănci aproape 500.000 de euro, informează Adevărul.

Situaţia financiară a senatorului PSD Daniel Ionel Butunoi a ajuns în mare impas. Politicianul are datorii imense în urma insolvenţei firmelor la care a fost sau este acţionar (cele mai cunoscute fiind Cascada SRL – care vindea borduri Primăriei Tecuci, Precond şi Euro Steel Trade), aşa că băncile au început să-i execute averea personală cu care a garantat o serie de credite.

Nu mai departe decât miercuri, 6 septembrie 2017, vila din Tecuci (pe strada Mihai Vodă) a senatorului (în care omul politic locuieşte împreună cu familia) este scoasă la vânzare prin licitaţie publică de către executorul judecătoresc Eftene Petruţ, în urma punerii în aplicare a Sentinţei Civile nr. 1632/2015, rămasă definitivă, a Judecătoriei Tecuci.

Un român, victorie URIAȘĂ la CEDO: Angajatorii nu vă pot monitoriza mailul personal


Executarea este la ordinul băncii Bancpost SA, faţă de care senatorul Butunoi are o datorie de 413.441 euro (reprezentând credit restant şi dobânzi aferente), plus 29.472 de lei cheltuieli de executare silită.

De asemenea, imobilul amintit este sub ipotecă şi pentru un credit pe care politicianul l-a contractat la banca Transilvania (în 2007), în valoarea totală de 145.000 de euro (conform declaraţiei de avere).

Vila senatorului Butunoi, deşi este destul de arătoasă (are 460 de metri pătraţi de teren, 240 de metri pătraţi construiţi pe două niveluri şi garaj separat), nu este nici pe departe la valoarea datoriei. Ea a fost evaluată la 979.907 lei, însă preţul de plecare a licitaţiei din 6 septembrie este  redus la 75% (respectiv la 734.930 lei) deoarece la prima strigare nu s-a prezentat niciun ofertant.

Mihai Tudose, despre Liviu Dragnea: 'Ne-am dus să ne punem ciorbele în cap? Nu mă duc nici de dragul unei poze'

Anunţul de vânzare a imobilului a fost făcut public, oarecum surprinzător, şi pe site-ul oficial al Primăriei Tecuci, argumentul fiind acela că se sprijună valorificarea la un preţ corect a clădirii. În cazul în care clădirea va fi vândută, familia senatorului (politicianul este căsătorit şi are doi copii) rămâne fără vreo altă locuinţă proprietate.

În schimb, părinţii acestuia locuiesc în imobilul învecinat. Daniel Ionel Butunoi (42 ani) este la al doilea mandat de senator în Parlamentul României. În afara vilei şi terenului menţionate, el nu mai declară nicio altă proprietate (nici măcar maşină) şi nicio altă sursă de venit în afara indemnizaţiei de parlamentar şi a alocaţiei copiilor.

Butunoi este membru în Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului şi privatizare, precum  şi în Comisia pentru transporturi şi energie.

Până la 1 septembrie 2017 a fost şi în comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. De asemenea, face parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Finalanda, Algeria şi Danemarca. Senatorul Daniel Ionel Butunoi nu a putut fi contactat pentru a formula un punct de vedere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.