Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șerban Nicolae. PSD-ul pe persoană fizică

serban nicolae

De câte ori PSD stârnește câte o avalanșă, unii dintre liderii săi ajung să fie trași la fund iar ceilalți își bagă intenționat capul în zăpadă, așteptând ca situația să se liniștească. Urmează o perioadă de respiro, fiecare își adună forțele și pășesc cu toții migălos, în șir indian, unul pe urmele celuilalt. Și toată lumea răsuflă ușurată că au simțit pericolul, s-au învățat minte și are să fie bine.

Dar nici nu apucă să se stabilizeze și ultimele petice de zăpadă, că se mai găsește câte un social-democrat care să iasă din rând. Că dacă tot au ajuns până în vârf, care mai e bucuria în a păși cu grijă? Și iar se produce o avalanșă și iar unii ajung să-și bage capul în zăpadă.

Cam asta s-a întâmplat și după amendamentele propuse de Șerban Nicolae la legea grațierii. Liviu Dragnea se jură că nu susține așa ceva, Sorin Grindeanu îi calcă pe urme. Pare că Șerban Nicolae a luat-o pe câmpii de unul singur, cum a făcut-o Tudor Ciuhodaru în urmă cu câteva zile. Doar că deși sunt două situații asemenea, de inițiative personale și nu în numele partidului, social-democrații s-au comportat diferit.

Dacă în cazul lui Ciuhodaru, partidul a reacționat imediat în mod oficial, purtătorul de cuvânt al PSD distanțându-se de inițiativa lui Ciuhodaru chiar în aceeași zi, în cazul amendamentelor lui Șerban Nicolae reacția a fost diferită.  Același purtător de cuvânt a declarat că partidul încă nu are o poziție oficială asupra amendamentelor la legea grațierii.

Acest lucru înseamnă că atât președintele PSD, Liviu Dragnea, cât și prim-ministrul Sorin Grindeanu s-au opus în nume personal amendamentelor care ar duce la grațierea celor condamnați pentru fapte de corupție.

În situația de față se folosește un dublu limbaj menit să îi protejeze pe șeful partidului și pe cel al guvernului de eventualele neplăceri produse de o nouă avalanșă. Cu capul la cutie, cei doi se dezic de inițiativa lui Șerban Nicolae, dar fără ca PSD să aibă o poziție unitară în acest sens.

Dacă ar exista o poziție oficială de delimitare a partidului față de inițiativa lui Șerban Nicolae, acest lucru ar însemna o garantare asupra modului în care parlamentarii PSD se vor exprima pe legea grațierii. Fără această poziție oficială, parlamentarii vor vota „după propria conștiință,” însă fără ca rezultatul să îi poată fi imputat lui Dragnea care, nu-i așa, s-a opus „pe persoană fizică” acestor amendamente, dar nu poate controla cum votează parlamentarii PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.