Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sfidare MAXIMĂ: Putin s-a întâlnit în Rusia cu dușmanul lui Trump! Pentru ce l-a felicitat 'țarul' pe Bashar al-Assad

www.newsweek.com
Vladimir Putin Bashar al-Assad

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit luni seară cu preşedintele sirian Bashar al-Assad în staţiunea Soci, în sud-vestul Rusiei, cu două zile înaintea unui summit tripartit Rusia-Iran-Turcia privind Siria, a anunţat marţi Kremlinul, relatează AFP şi Reuters. 

"Vladimir Putin a purtat negocieri cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, care s-a deplasat în Rusia pentru o vizită de lucru", a precizat Kremlinul într-un comunicat, adăugând că cei doi lideri au discutat despre lupta împotriva terorismului şi perspectivele unui acord politic în Siria, potrivit Agerpres.

Citește și: În plin context internațional EXPLOZIV, Vladimir Putin a ORDONAT: Vrea cele mai moderne arme

În cadrul acestei întâlniri care a avut loc la reşedinţa de vară a lui Putin din staţiunea balneară Soci, la malul Mării Negre, liderul de la Kremlin l-a 'felicitat' pe Assad pentru 'rezultatele' sale în lupta împotriva terorismului, afirmând că "înfrângerea inevitabilă şi definitivă a teroriştilor" se apropie în Siria.

Potrivit lui Putin, întrevederea a vizat în special discutarea "unei reglementări politice şi paşnice pe termen lung" în Siria, după înfrângerea teroriştilor, a precizat Kremlinul.

"Încă mai avem un drum lung de parcurs până vom obţine o victorie completă asupra teroriştilor. Însă în ceea ce priveşte colaborarea noastră în lupta împotriva terorismului pe teritoriul Siriei, această operaţiune militară se apropie, într-adevăr, de final", i-a spus preşedintele rus omologului său sirian.

"Cred că acum este momentul să trecem la procesul politic", a adăugat Putin, în contextul în care el urmează să îi primească miercuri pe omologii săi turc şi iranian pentru un summit consacrat rezolvării conflictului sirian, care a făcut cel puţin 330.000 de morţi în şase ani.

Conform unor imagini transmise de televiziune rusă, Assad le-a mulţumit lui Putin, ministrului apărării rus şi şefului Statului Major al Rusiei pentru sprijinul lor în Siria.

Citește și: Se sparge NATO? Mâna dreaptă a lui Erdogan, declarație 'șoc': 'Această organizație nu este obligatorie pentru noi'

Assad i-a transmis omologului său rus "recunoştinţa poporului sirian" pentru ajutorul Rusiei în apărarea "integrităţii teritoriale şi a independenţei" Siria, conform afirmaţiilor sale traduse în rusă.

Putin a afirmat de asemenea că, după întâlnirea cu Assad, intenţionează să aibă o serie de 'consultări' cu emirul Qatarului, cu preşedintele american Donald Trump şi cu liderii din Orientul Mijlociu.

Discuţia la telefon cu Donald Trump este prevăzută pentru marţi, conform afirmaţiilor lui Putin, făcute publice de Kremlin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.