Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simona Halep se califică în 'sferturi' la Miami după un meci senzaţional

Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o pe Flavia Pennetta, scor 6-3, 7-5, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Miami.

Românca a izbutit să obţină prima victorie în faţa Flaviei Penntta, jucătoare care o învinsese în toate cele trei meciuri disputate pînă în momentul de faţă. A patra confruntare s-a dovedit a fi şi cea mai spectaculoasă. Schimburi lungi şi imprevizibile, lovituri puternice şi aproape de linii şi o agresivitate impresionantă. Toate ingredientele unui meci savuros.

Echilibrul s-a rupt greu în primul set, abia la 3-2, cînd Simona a ştiut să profite de cele două mingi de break ivite. Cu ceva emoţii, românca şi-a menţinut avantajul pînă la finalul setului. A urmat însă o cădere neaşteptată a lui Halep, care şi-a pierdut serviciul încă din debutul actului secund. 

Cinci break-uri consecutive au urmat, iar jocul oscilant al Simonei indica pregătirea pentru un set decisiv. Jucătoarea noastră n-a renunţat însă la luptă şi, profitînd de o deconcentrare a italiencei, preocupată mai mult de un conflict cu publicul, a revenit de la 2-5, cîştigînd următoarele cinci game-uri!

Victoria o trimite pe Halep în sferturi, acolo unde o va întîlni pe Sloane Stephens.

UPDATE:

"A fost un meci foarte dificil. Este o mare jucătoare (n.r. Flavia Pennetta). În setul al doilea am fost condusă cu 5-2 și am jucat foarte prost, așa că am știut că trebuia doar să mă calmez și să încep să joc mai agresiv și să lovesc mai adânc. Am făcut asta și am revenit în joc. Am încercat totul și în cele din urmă am reușit să câștig", a spus Simona după meci.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.