Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simpozion de Artă Contemporană la Predeal, la care participă pictori din șase țări

predeal

Simpozionul Internațional de Artă Contemporană intitulat "Culori la Cota 1107", care are menirea de a introduce Predealul pe lista obiectivelor turismului cultural, se desfășoară în perioada 28 iulie-7 august, informează într-un comunicat de presă al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Predeal, citat de Agerpres.

"Obiectivul principal aflat în vizorul echipei internaționale de pictori va fi Mănăstirea Sf. Nicolae din Predeal. Timp de 10 zile pictori din Italia, Bulgaria, Ucraina, România, Republica Moldova, Slovenia, vor explora trasee culturale din zonă și vor picta secvențe din peisajul orașului stațiune Predeal. În timpul simpozionului va avea loc și o conferință dedicată obiectivelor Patrimoniului Mondial UNESCO din Transilvania, cât și importanței promovării obiectivelor culturale de interes național sau regional. Evenimentul va avea și o zi dedicată exclusiv studierii picturii Mănăstirii Sf. Nicolae din Predeal și publicării unui material dedicat acest monument istoric", se arată în comunicat.

În timpul simpozionului, copiii din Predeal vor avea acces gratuit la un atelier deschis pe întreaga perioadă a evenimentului, în fiecare zi cursul fiind ținut de un pictor din cele șase țări participante.

Expoziția dedicată peisajelor din orașul Predeal și Mănăstirii Sf. Nicolae va călători prin țările de origine ale participanților, promovând astfel Predealul, potrivit sursei citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.