stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Sindromul Coca-Cola se extinde spre România

romania-dreamstime.com

România Liberă:

La Chișinău pro-europenii sunt prea corupți pentru a rămâne la putere, iar filorușii așteaptă momentul prielnic, Ucraina e pe cale să eșueze, ciorovăiala dintre Turcia și Rusia aduc un conflict în plus la Marea Neagră, în vreme ce România se face că nu vede ce se întâmplă în jurul ei.În schimb, Occidentul este dilematic și nu știe dacă trebuie să se împace cu Rusia, igonrând anexarea Crimeei sau dacă ar fi mai bine să sacrifice Ucraina și R. Moldova, de dragul unei noi ordini internaționale. Există deja un model experimentat de Coca-Cola pentru a împăca, pe rând, toate părțile: recent reprezentanții Coca-Cola din Kiev și-au cerut scuze după ce au publicat pe internet o hartă în care Crimeea era parte a Federației Ruse; a urmat, pe 30 decembrie, o altă hartă în care peninsula aparținea de data aceasta Ucrainei, dar consumatorii ruși de coca-cola s-au declarat nemulțumiți și au anunțat un mare boicot, așa că au urmat noi scuze din partea companiei Coca-Cola, pe 5 ianuarie, urmate de o ultimă hartă în care Crimeea îi revenea din nou Rusiei.Rusia a știut chiar înainte de anexarea Crimeei că va funcționa acest Sindrom Coca-Cola, care îndulcește balansul Vestului și întoarce pe dos visul democraților de la Kiev, de la Chișinău sau de la Tbilisi. România, fără să fi fost atinsă de acest sindrom, pare totuși paralizată de spaima angajării în procesele dificile care vor reconfigura regiunea. Nu vrea să-și asume nimic în plus, nu o interesează rolul de lider regional, la care aspiră doar atunci când nu-l poate atinge. Și nimic nu o poate clinti din letargie... Klaus Iohannis a vorbit la un an de la preluarea mandatului său de președinte despre “relația privilegiată cu Republica Moldova”, despre “susținerea parcursului european” al Chișinăului, care va fi mereu “o constantă” a politicii externe românești, dar nu a putut da nici măcar un exemplu de sprijin acordat celor de dincolo de Prut. Iohannis nu doar că nu a folosit în niciun fel axa București-Chișinău, ci chiar a neglijat-o sistematic, într-o perioadă în care R. Moldova ar fi avut ocazia să se rupă de zona contaminată în care se află, dacă ar fi primit ajutor. Nu este vorba despre bani, în această ecuație, ci despre o formulă de asistență din partea României, pentru domeniile cheie care nu funcționează pe malul celălalt al Prutului... Sindromul Coca-Cola se extinde spre România, chiar dacă țara doarme și nu vrea să știe că în jurul ei spațiul se transformă încet într-un colac umflat și colorat în culorile steagului rusesc: la Nord, Ucraina este sfâșiată de un conflict de durată, la Est, R. Moldova se transformă într-un stat sfâșiat, la Vest, Ungaria îi rămâne fidelă lui Putin, la Sud, Serbia strânge legăturile cu Moscova, iar Bulgaria e de mai multă vreme dubitativă.

contributors.ro:

Televiziunea Română a avut 12 președinți-directori generali plini din 1990, de când se definește ca televiziune publică: 7 numiți sau desemnați de PSD sau de partidele predecesoare și 5 de partidele de dreapta (PNL, PNȚ-CD). Riguros exact este că ultimii doi PDG au fost încălecați și pe stânga și pe dreapta, fiind susținuți de USL, o alianță conjuncturală, în contradicție cu logica politică matură și responsabilă. Chiar dacă ”stânga” și ”drepta” sunt denumiri convenționale, pe care lumea politică românească le-a mimat golindu-le de ideologie, ele continuă să fie utile pentru a defini tactic grupări politice active, operând cel mai adesea în afara interesului public. Niciunul dintre șefii SRTV nu și-a dus până la capăt mandatul, nici pe cele scurte dar neconturate ca misiune, nici pe cele de patru ani, așa cum prevede Legea 41/1994. Cea mai lungă șefie la vârful TVR a avut-o liberalul Cristian Hadjculea, 3 ani și 9 luni, iar cea mai scurtă Claudiu Săftoiu, care a stat 1 an și 4 luni. Fluctuațiile la conducerea TVR reflectă bătălia politică pentru controlul mediilor publice. În primii ani ai postrevoluției, controlul viza influența electorală, în condițiile de monopol al audienței naționale (SOTI, fondată în 1991, emitea doar câteva ore pe frecvența TVR2 și nu conta electoral), până în anii1993-1995 când au apărut primele televiziuni private cu oarecare audiență: Antena, Tele7 abc și, în fine PRO TV, care a schimbat fața și paradigma audiovizualului românesc. Până în 1997 TVR a fost dominată de forțele de stânga, de foștii comuniști convertiți la democrație, care i-au păstrat profilul unei televiziuni ”de stat” și au folosit-o cu spor în alegeri. Abia în 1997 este votat în Parlament primul PDG conform legii, în persoana regizorului Stere Gulea, susținut de PNȚ-CD. Una peste alta, televiziunea publică a stat timp de15 ani sub mâna PSD din sfertul de veac al declinului. După anul 2000, rolul de instrument electoral al TVR a devenit secundar, fiindcă audiența nu mai era covârșitoare într-o piață concurențială cu peste 600 de canale TV, locale, regionale și naționale. Politicienii au descoperit însă că televiziunea și radioul public sunt instituții ideale pentru a plasa clientelă politică și rubedenii. Mai mult, mediile publice au fost tratate ca sursă de afaceri personale și înavuțire. Cel mai iscusit s-a dovedit Valentin Nicolau, PDG între 2002 și 2005, autorul unui sistem de sifonare a banilor instituției în complicitate cu șeful de cabinet Truică al premierului Năstase, cel care aproba trimestrial rectificare specială de buget, pentru a astupa gaura TVR. Tăcerea a putut fi cumpărată în interior cu salarii babane și statut de vedetă acordate fidelilor. Dezastrul financiar era previzibil.Se adaugă reducerea sloturilor de reclamă printr-o decizie CNA, taxa mică și slaba colectare a taxei, nevoile de retehnologizare, dar mai ales povara salariilor care ajunsese la 55% din bugetul TVR la venirea lui Alexandru Lăzescu ca PDG în 2010, când datoriile istorice acumulate se ridicau la peste o sută de milioane de Euro.

Ziarul Financiar:

Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, şi-a redus semnificativ pre­ţurile pentru Europa, manevră considerată de experţi ca atac preventiv la adresa Iranului, ţară pe cale să devină un rival geopolitic şi economic de talie grea. Petrolul mai ieftin înseamnă energie şi combustibil mai ieftine şi putere de cumpărare mai mare mai ales pentru populaţie. Însă energia mai ieftină înseamnă şi inflaţie mai slabă. Cum Europa nu s-a desprins de pe orbita deflaţiei, spaima pe termen lung a companiilor, pentru că le reduce profitul, şi a băncilor centrale, obsedate de controlul preţurilor, cotaţiile şi mai mici ale petrolului, vor da şi mai multe bătăi de cap Băncii Centrale Europene. Instituţia luptă în prezent cu deflaţia printr-unul dintre cele mai ambiţioase programe de achiziţii de active. Iranul era până în 2012 al treilea exportator la nivel mondial. După ce în acel an marile puteri i-au blocat accesul la unele pieţe internaţionale pentru a-l forţa să renunţe la programul său nuclear, livrările i s-au înjumătăţit. Dar nu şi producţia. Embargoul ar putea fi ridicat chiar luna viitoare, iar Teheranul are deja pre­gătită uriaşa flotă de tancuri pe­tro­liere pentru a lua cu asalt piaţa eu­ropeană.

 

comments powered by Disqus

CITESTE SI

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.