Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Siria: Armata a decretat o încetare a focului de 48 de ore într-un oraş din sudul ţării

twitter.com
Irak Mosul Siria

Armata siriană a decretat sâmbătă o încetare a focului în oraşul Deraa, din sudul ţării, permiţând reîntoarcerea la un calm precar după zile de lupte intense, transmite AFP.

Într-un comunicat, comandamentul armatei indică faptul că armistiţiul a intrat în vigoare la ora 12,00 (9,00 GMT) "în sprijinul eforturilor de reconciliere locală". 

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a raportat un calm relativ în orele de după anunţarea încetării focului. 

Rebelii controlează circa 60% din Deraa, provincia cu acelaşi nume fiind unul dintre ultimele bastioane ale insurgenţilor. 

Oraşul face parte din "zonele de dezescaladare" prevăzute în planul stabilit în mai între Rusia şi Iran, aliate ale regimului de la Damasc, şi Turcia, susţinătoare a rebelilor. 

La Washington, Departamentul de Stat a salutat sâmbătă această "iniţiativă vizând reducerea tensiunilor şi a violenţei în sudul Siriei" şi a chemat Damascul să-şi respecte angajamentele privind încetarea focului. 

Rebelii "trebuie de asemenea să-şi înceteze atacurile pentru a permite ca încetarea focului să fie menţinută şi, poate, prelungită", adaugă comunicatul american. 

Nicio confirmare asupra respectării armistiţiului nu a putut fi obţinută sâmbătă seara din partea rebelilor, dar calmul care domnea în oraş sugera o întrerupere a ostilităţilor de ambele tabere. 

Declanşat în martie 2011 după reprimarea manifestaţiilor prodemocraţie, conflictul din Siria a făcut mai mult de 320.000 de morţi şi milioane de strămutaţi şi refugiaţi, devenind tot mai complex odată cu implicarea unor actori regionali şi internaţionali şi a grupărilor jihadiste.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.