De la începutul anilor '90, după căderea Cortinei de Fier, ţările din Europa Centrală şi de Est au pierdut aproximativ 20 de milioane de locuitori, plecaţi să trăiască în străinătate, potrivit unui recent raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI) cu privire la impactul acestei emigrări în masă, relatează duminică AFP preluat de agerpres.
Cel puţin 400.000 de cetăţeni unguri şi-au părăsit ţara începând cu anul 2008. România a înregistrat circa trei milioane de locuitori plecaţi, adică 15% din populaţie. Plecările s-au accelerat odată cu integrarea în UE şi criza financiară din 2008, fără să se reducă în mod semnificativ în ultimii ani, în pofida unei rate de creşteri măgulitoare în fostul bloc comunist.
În ţările unde se instalează aceşti est-europeni în căutarea unor condiţii mai bune de viaţă, ei sunt uneori acuzaţi că trag salariile în jos, atunci când nu alimentează discursul antiimigraţie, ca în timpul campaniei pentru Brexit.
În ţările pe care le lasă în urma lor, plecarea lor accentuează un deficit de forţă de muncă, la care se adaugă o rată a natalităţii scăzută, ceea ce "frânează o potenţială creştere", potrivit FMI.
"Cea mai mare problemă este lipsa forţei de muncă", a remarcat recent ministrul bulgar al economiei, după o vizită la întreprinderi din sectoarele chimic, metalurgic şi din industria alimentară.
Întreprinderile cehe estimează la 160.000 numărul de posturi vacante. Cu o industrie înfloritoare de automobile, Ungaria nu reuşeşte să completeze peste 50.000 de posturi, în principal, tehnicieni calificaţi în mecanică şi electronică de precizie.
Pe platforma de recrutare online Tjobs, mii de locuri de muncă sunt oferite în Europa de Vest pentru români. Jumătate dintre oferte au fost făcute anul trecut de firme britanice, spune Raluca Ştefănescu, unul dintre responsabilii platformei. Scala salariilor propuse în sectorul construcţiilor în afara ţării: de la 1.700 la 3.200 de euro, în condiţiile în care salariul mediu în România este de aproximativ 500 de euro, scrie AFP.
Dacă creşterea salariilor pentru reţinerea forţei de muncă reprezintă o soluţie? Această alegere a unor companii ar putea destabiliza modelul economic din cauza lipsei suficiente de productivitate, avertizează economiştii, care pledează pentru o formare a tinerilor mai adaptată la necesităţile întreprinderilor.
În pofida posturilor vacante, aceste ţări nu cunosc o ocupare deplină în câmpul muncii: uneori lipseşte calificarea necesară.
În opinia agenţiei franceze de presă, Polonia se întoarce în prezent cu faţa spre imigraţie, încercând să compenseze plecarea a circa 2,4 milioane de conaţionali în străinătate. O soluţie pe care guvernul suveranist al Ungariei lui Viktor Orban o respinge pentru moment.
Aproximativ un milion de ucraineni lucrează în prezent în Polonia şi fără ei "economia poloneză ar fi în mare dificultate, în special în privinţa locurilor de muncă mai puţin calificate", estimează Maciej Witucki, preşedintele societăţii de intermediere Work Service.
Situație DEZASTRUOASĂ în Europa de Est. Migrația masivă spre Vest lasă zona pustiită/ RAPORT FMI
Explorează subiectul
București
19°C
Articole Similare

5
Analiştii se aşteaptă la o agravare a deficitului de aprovizionare de pe piaţa mondială a zahărului
5

2.464
Guvernul Niculescu vine cu planuri ambițioase, dar unele depășesc cu mult mandatul. Analiza unui expert: Lipsesc o prioritizare clară și responsabilii pentru unele măsuri
2.464

36
Hellen’s Rock îl numeşte pe Jurica Novak în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie
36

61
Ministerul Finanţelor a atras 29,1 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni
61

68
Amazon anunță investiții de 16 miliarde de euro în Germania pentru anul viitor
68

665
Când ajung vaccinurile pentru oi și capre în România. Comisia Europeană anunță data și explică întârzierea: „Am solicitat clarificări”
665

3.226
Curs valutar BNR: Euro a înregistrat o creștere în ziua votului de învestitură a Guvernului Niculescu
3.226

85
Consiliul Concurenței a dat undă verde preluării Garanti Bank şi Motoractive IFN de către Raiffeisen Bank
85

2.375
„Nu ne mai ajung banii”: Adrian Negrescu explică de ce rămân românii "pe zero" înainte de salariu și ce pot face pentru a-și proteja bugetul
2.375

868
Prezentare în premieră la POLITEHNICA: Studiul ICECHIM care pune față în față tutunul încălzit și țigările clasice. Diferențe de peste 90% la unele substanțe toxice
868

9.199
O bancă cunoscută din România va fi preluată de un rival. Consiliul Concurenței a dat undă verde: Tranzacția nu ridică obstacole semnificative
9.199

5.548
Agenția Moody’s dă un semnal extrem de puternic, înaintea votului pentru guvernul Luca Niculescu
5.548

74
Explozie a cererilor de negociere cu băncile și IFN-urile. Creștere de 60% în nouă luni
74
















