Alianţa majoritar kurdă susţinută de SUA încerca duminică să-i alunge pe jihadişti dintr-un important complex militar la nord de Raqqa, bastion al grupării Statul Islamic (SI) în Siria, a anunţat organizaţia neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează AFP, scrie agerpres.ro.
Gigi Becali a RĂBUFNIT: 'Boureanu trebuia bătut mai rău. Dacă eram eu milițian, era în spital'
Această bază este o fostă cazarmă a armatei siriene cucerită de SI la sfârşitul lui iulie 2014, unde cel puţin 85 de soldaţi au fost ucişi în lupte sau executaţi sumar la puţin timp după aceea.
FDS, care au avut nevoie de şapte luni pentru a încercui oraşul şi a lansa asaltul, au întreprins un nou atac asupra acestei poziţii militare, cu susţinerea raidurilor coaliţiei conduse de SUA.
Atac VIRULENT la adresa lui Liviu Dragnea: ACUZAȚII de 'cămătărie politică'
Potrivit directorului OSDO, Rami Abdel Rahman, SI a "întărit puternic" această bază în aşteptarea atacului.
Capturat de SI în 2014, Raqqa a devenit simbolul atrocităţilor jihadiştilor, precum şi o bază pentru planificarea atentatelor comise în străinătate.
Oraşul număra 300.000 de locuitori pe vremea SI, dintre care 80.000 s-au refugiat în alte zone ale Siriei. Mii de locuitori au fugit în ultimele luni, iar ONU estimează că în oraş mai sunt circa 160.000 de oameni.
Potrivit directorului OSDO, 58 de civili au fost ucişi în total de la începutul asaltului asupra Raqqa, la 6 iunie.