Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Soluţii pentru politica europeană privind migraţia: Ce spun liderii G6

www.dailymail.co.uk
migranti evacuati Paris

Miniştrii europeni de interne din G6 (Italia, Spania, Germania, Franţa, Marea Britanie şi Polonia), reuniţi vineri la Roma, au estimat că repatrierea migranţilor cu situaţie ilegală reprezintă ''un element fundamental'' al politicii europene în materie de fluxuri migratorii, relatează AFP. ''Repatrierile sunt un element fundamental al strategiei şi care completează primirea'' de migranţi, a declarat ministrul italian de interne, Angelino Alfano, în cadrul unei conferinţe la încheierea reuniunii G6.

Miniştrii din grupul celor şase ţări au evocat problemele referitoare la fluxurile migratorii, lupta împotriva terorismului şi securitatea informatică. La reuniune au fost invitaţi miniştrii americani Jeh Johnson (securitate internă) şi Loretta Lynch (justiţie). ''Când Europa va reuşi să efectueze repatrierea migranţilor cu situaţie ilegală, ea va câştiga provocarea ce constă în a face ca opinia publică să admită că refugiaţii trebuie primiţi în continuare, dar că există reguli pentru intrarea în Europa'', a afirmat Alfano. ''Aceste reguli trebuie respectate de către cei care nu sunt refugiaţi sau de către cei care nu fug din cauza războaielor sau a persecuţiilor'', a adăugat el. În opinia şefului diplomaţiei italiene, ''această muncă europeană poate avea drept motor Franţa, Germania şi Italia''. ''Cu Franţa avem o frontieră foarte delicată, care reprezintă un punct fierbinte, la Vintimille. Cu Germania avem problema primirii (de migranţi) şi apreciem eforturile cu care ea a fost de acord, acceptând peste un milion de refugiaţi'', a spus Alfano.

Ministrul italian a afirmat că este necesar ''un demers global'' în materie de politică privind migraţia, estimând că, în acest punct, a avut din partea Consiliului European ''elemente clare în obscuritatea din ultimele săptămâni''. ''Fiecare demers naţional este mai slab în raport cu un demers european. Avem încredere în faptul că Uniunea Europeană poate lua în mâini definitiv chestiunea migraţiei'', a adăugat Alfano.

Referitor la lupta împotriva terorismului, ministrul italian a estimat că orice acţiune în acest domeniu ''nu poate face abstracţie de un pact de colaborare cu lumea islamică'', cu ''o intervenţie a liderilor religioşi''. ''Nu mai este suficientă separarea celor care se roagă de cei care ucid. Trebuie să le cerem celor care se roagă să fie parte a unei strategii de prevenţie ce serveşte drept vaccin împotriva radicalismului violent'', a conchis ministrul italian, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.