Premium
Protestele anti-Guvern din Piața Victoriei și din marile orașe din țară au generat foarte multe discuții în interiorul societății. Sociologul Vasile Dâncu analizează aceste proteste cu ajutorul cifrelor din cadrul unui sondaj realizat de IRES și arată că acesta este un caz în care o minoritate se impune în fața unei majorități tăcute.
Citește și: Victor Ponta, declaraţii ŞOC despre Guvernul Grindeanu: 'Mă lupt şi cu PSD dacă e cazul'
Citeşte şi: Un celebru afacerist, fost politician, cu probleme penale, s-a SINUCIS
Citește și: 'Efectul DNA' în PNL. Reorganizări de trupe şi tabere. Ambiţii ascunse şi calcule pentru Congres
La noi, sondajul IRES prezentat în acest număr din Sinteza arată că majoritățile se pot forma destul de ușor și datorită unei aplecări pronunțate a românilor spre comportament defensiv și conformism, așa cum arată și lucrările din ultima vreme realizate de profesorul Daniel David. Când vorbim despre interesul minorităților, 64% dintre români spun că minoritățile își urmăresc doar propriul interes, care nu se întâlnește cu cel colectiv, chiar dacă asta se afla în ușoară contradicție cu optimismul din răspunsul la întrebarea dacă oamenii simpli, bine organizați, ar putea influența semnificativ mersul lucrurilor: 84% cred că da, cifră care este influențată, probabil, de revoltele de stradă din această perioadă.
În timp ce 66% spun că ei cred că este bine ca în viață să încerci să fii cât mai asemănător cu ceilalți, 76% cred orbește în majoritatea ca judecată împărtășită de cei mai mulți (Dacă un lucru este acceptat de cea mai mare parte dintre oameni, este clar că este un lucru bun) și, poate mai relevant, 37% dintre români cred, radical, că toți membrii societății trebuie să se alinieze valorilor majoritare. În fine, aici procentul putea fi mai mare, dar, probabil, subiecții s-au prins că trebuie să fie mai deschiși fiind o prescripție atât de radical exprimată, însa găsim și raționamentul celor 43% care cred că grupurile mici pot influența majoritățile.
Și totuși, cum se poate ajunge la proteste sociale care devin știre mondială într-o societate cum este cea descrisă de studiile psiho-sociologice? Simplu: majoritățile pot fi majorități obtuze, mai ales atunci când sunt conduse de elite slabe, care nu înțeleg că logica majoritară este doar principiu fondator dar nu și unic, adică discreționar, principiu de funcționare sau mecanism de management social.
Majoritatea obtuză se poate așeza la putere disprețuind tot ce nu intră în sfera sa de interes imediat, mai ales disprețuind sensibilitățile colective.
Majoritățile obtuze pot disprețui dialogul, comunicarea și continuă lupta surdă din timpul care era destinat luptei pentru putere. Când elita majorității caută să domnească și să sugrume, să preseze și să nu se uite la feedbackul social, atunci se formează minorități disperate, care pot erupe în societate, cu sau chiar fără ajutorul unor organizații de interese legitime sau ilegitime. În aceste cazuri, majoritățile obtuze se pot deșira încet, deoarece se pierde pe drum puterea numărului.
Elita majorităților, când există, deoarece putem avea și majorități fără cap, trebuie să treacă mai multe probe complicate. Prima este să oprească gloata câștigătoare să ia întreaga societate ca pradă de război și să devasteze arealul social. A doua este clarviziunea de a înțelege că o victorie în alegeri nu crește nivelul de inteligență și înțelepciunea celor care o compun, iar ceilalți, învinșii – să spunem, nu devin dintr-o dată mai prosti și mai inerți. Când reprezentanții majorității uită de responsabilitatea lor socială și vor să-și servească doar propria armată, pericolul de a pierde repede majoritatea este foarte mare, deoarece dincolo de modul în care definim minoritatea și majoritatea, unii față de alții, sau ambele în reper cantitativ, ori ca distanță față de un centru de putere, altceva este mai important, ceva de care majoritățile uită, este vorba de CRITERIUL fundamental: criteriul civilizației și respectul contractului social. OMUL trebuie respectat indiferent de țarcurile în care, momentan, se află, în cel al majorității sau în cel al minorității. Orice cetățean trebuie să se bucure de respect egal, fie că este din Nord sau din Sud, de la sat sau de la Oraș, dintr-o comunitate care ne place sau nu ne place. Dacă respecți criteriul acesta, ca o condiție minimă, atunci te poți enerva pe minoritățile agitatoare, turbulente, cum vrei să le etichetezi ideologic sau propagandistic, dar poți fi sigur că, dacă respecți această condiție minimă, atunci toate aceste minorități vor ajunge să te respecte și să te recunoască, chiar dacă se vor lupta în continuare pentru drepturile și interesele lor. Și încă ceva, o regulă de etică politică, numai în barbaria trecutului indepărtat, învingătorul lua totul.
În fine, elita majoritară, când ea există, trebuie să mai treacă o probă de inteligență, o probă de istețime mai degrabă, nici măcar una de cultură: înțelegerea că orice majoritate este perisabilă și tot mai fragilă, într-o lume tot mai fragmentată în care acolo sus, la guvernare, de exemplu, se stă, în medie, doar o jumătate de mandat, în ultimii 10 ani. Altfel spus, în orice majoritate, există zeci de grupuri minoritare care se activează doar în situații disperate. Să listam câteva dintre aceste minorități latente, tăcute, dar nu inexistente.
Există o minoritate a celor care cred în pace socială și sunt sătui de războaiele politice, culturale sau personale ale elitelor. Este o minoritate care se supune, dar nu e compusă doar din savanți și stoici, ci și din oameni neinstruiți, nu e doar la oraș sau doar printre tineri.
Cu siguranță, există și o minoritate a oamenilor care respectă interesul colectiv, uneori au curajul să-l numească interes național, chiar dacă o fac delimitându-se de uzaje politice concrete. Sunt, poate, oameni care nu se consideră excepționali, nu vor decorații pentru că rămân în țară, dar sunt furnicile care realizează PIB-ul și bugetul. Ar vrea și ei să vadă că banii se duc acolo unde trebuie, dar decența nu îi face să meargă în stradă, însă disperarea poate să-i scoată și să-i adauge minorităților mai vocale”, scrie Vasile Dâncu, în revista Sinteza.
