Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spania rămâne fără guvern: Stânga radicală, în poziţii de forţă

spania

Negocierile privind formarea unui nou guvern în Spania au intrat într-un nou impas după ce liderul stângii radicale Podemos, Pablo Iglesias, a condiţionat orice discuţie pe acest subiect cu socialiştii lui Pedro Sanchez de excluderea de la tratative a liberalilor formaţiunii Ciudadanos, transmit agenţiile AFP şi Reuters.

La şase săptămâni după alegerile ce au condus la un parlament foarte fragmentat, Spania nu are încă un guvern. Deşi au ieşit pe primele două locuri în alegeri, Partidul Popular (PP) şi Partidul Socialist Spaniol (PSOE), cu circa 29% şi respectiv 22% din voturi, aceste două formaţiuni tradiţionale au pierdut voturi în favoarea partidelor Podemos şi Ciudadanos, ambele fiind noi pe scena politică. Premierul conservator în exerciţiu, Mariano Rajoy, a insistat după alegeri să fie reînvestit. Totuşi, atunci când regele Felipe i-a cerut să formeze noul executiv, el a declinat oferta, admiţând că nu este sprijinit de o majoritate parlamentară. Prin urmare, regele l-a desemnat marţi pe liderul PSOE, Pedro Sanchez, să încerce alcătuirea unui guvern de coaliţie.

Prin urmare, Sanchez a început demersurile pentru negocieri cu Podemos şi Ciudadanos. Dar reacţia stângii radicale faţă de orice colaborare cu formaţiunile de dreapta este una ostilă. 'Nu vom colabora la formarea unui guvern cu dreapta (...) Echipa noastră de negociatori va fi pregătită imediat ce partidul socialist va miza pe un guvern progresist (...) Sper că va decide să formeze un guvern cu noi, nu cu Ciudadanos (...) O înţelegere cu Ciudadanos ar echivala cu un acord indirect cu PP', a spus liderul Podemos, Pablo Iglesias, după o discuţie avută vineri cu Pedro Sanchez. În replică, acesta din urmă a respins condiţia pusă de Iglesias şi i-a cerut acestuia să-şi reconsidere poziţia, avertizându-l că în caz contrar Rajoy şi-ar putea vedea realizat obiectivul de a obţine un nou mandat în fruntea guvernului.

Dar PSOE împreună cu Ciudadanos nu vor avea majoritate în legislativ, exceptând situaţia în care ar primi şi sprijinul PP, iar un eşec în formarea unei coaliţii ar contura şi mai mult posibilitatea convocării alegerilor anticipate. Conform sondajelor, în cazul unui nou scrutin stânga radicală ar putea ajunge pe locul doi, înaintea socialiştilor, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.