Premium
În facultate am avut un curs de economie. În semestrul doi profesorul a avut ideea inspirată să ne înlocuiască prelegerile cu un fel de conferințe la care vorbeau figuri importante din domeniu (BNR, BVB, etc). Mulți dintre ei au început prin a spune ceva gen... știu că voi credeți că piața rezolvă toate lucrurile dar nu este așa. Și am așteptat să văd la un moment dat și pe acela care să spună că el crede în puterea reglatoare a pieței care nu este nelimitată dar este mare. Ei bine... acel cineva nu a venit.
Din puzderia de figuri cu oarecare grad de importanță instituțională, nimeni nu părea să creadă că piața trebuie încurajată (fie și cu măsură) ci toți credeau că piața trebuie cât mai mult îndiguită.
Mi-am amintit asta discutând cu un ITist despre cât impozit plătește la stat. Nu știa sigur suma dar am estimat împreună cam la 4% din ceea ce primea, în esență, ca salariu din străinătate. „Cam exagerat de puțin”, a spus chiar el. „Dar mno, IT in România.”.
În aceeași ordine de idei, citesc un articol de ieri care spune că beneficiarii programului Start-UP Nation încep să își vândă afacerile la prețuri care pot fi și o zecime din valoarea grantului.
Dar ITiștii și antreprenorii nu sunt sigurii care cer sau primesc tratament preferențial de la stat. Rapidiștii vor să le cumpere cineva clubul mult iubit. Oamenii culți vor Cumințenia Pământului, musai în original, că se știe că dacă ai o copie atunci... nu știu ce se întâmplă dacă este o copie dar în mod clar nu este bine.
Cei de la Dacia vor autostradă nu ca să vândă mai mult ci ca să nu plece. Măcar aceștia negociază pe față. Producătorii de medicamente vor profituri mari și sigure.
Brașovenii vor aeroport. Biserica vrea Catedrală.
Unele din primăriile locale și-au mărit salariile angajaților peste cât era sustenabil și acum stau să fie salvate de stat. Judecătorii de la CCR au decis că este neconstituțional să micșorezi vreodată salariile judecătorilor. Statul român vrea avion oficial că dacă au francezii... noi de ce nu avem. Cum să meargă demnitarul la low-cost, sau cu bicicleta, sau măcar cu mașina fără girofar.
Toată lumea este specială. Nimeni nu vrea să fie în rând cu ceilalți, să vândă egal pe piață, să primească toate beneficiile sub forma unui singur salariu iar acel salariu să fie sustenabil și legat cumva de piața muncii.
Acuma, între noi fie vorba, nu toate aceste lucruri se întâmplă. Dacia nu are autostradă, brașovenii nu au aeroport, România nu are aeronavă oficială, Ministerul Culturii nu are Cumințenia Pământului. Toată lumea este specială în pretenții dar în buget se găsesc fonduri pentru un număr limitat de oameni speciali.
Dar să ne imaginăm pentru o clipă că s-ar găsi soluții pentru creșterea economică și colectarea veniturilor care să permită toate acestea, și toate celelalte misecuvenisme. Ce ar fi atunci?
Ar fi un fel de semi-socialism în care PIB-ul produs de stat, plus economiile realizate prin privilegiile oferite de stat ar depăși cu mult PIB-ul produs în afara statului. În care statul ar decide prin legislație specială cine este normal și cine este special. Și nu ar fi un semi-socialim cerut de popor pentru beneficiul poporului, ca în Scandinavia, de exemplu. Ci un fel de socialism impus de elitele „merituoase” pentru propriul beneficiu.
Acum, ca în vremea facultății mele, avem nevoie de cineva care să fie pro-piață. Dar în limitele realismului și fără alunecări spre Trump - deci libertarienii din mediile de socializare nu se prea califică.
PNL nu este pro-piață ci mai degrabă pro-business. Pentru partid succesul pieței nu se vede în prețurile mici ci în prosperitatea oamenilor de afaceri care constituie (foarte teoretic vorbind) electoratul partidului. Excepția meritorie, dincolo de ocazionale ciudățenii, este Florin Cîțu. Poate singurul PNL-ist notoriu care crede ca scopul pieței nu este acela de a servi interesele business-ului.
La PSD problema este mai simplă. La Adrian Năstase, Victor Ponta, cel puțin, scopul a fost să permită dezvoltarea unui sector privat care să le permită atât furtul de partid cât și unele programe și măsuri sociale. Piața liberă a fost, eventual, o preocupare cu totul secundară. La guvernul Drag..., pardon Tudose, nu este clară viziunea economică.
În USR există o zonă libertariană dar (1) nu e clar cât de realistă este și (2) ca și alte zone ideologice din USR nu este mereu clar ce propune de fapt.
ALDE nu mai are tangențe cu liberalismul sau libertatea. La PMP economia se rezolvă prin atingerea magică a degetelor lu Băsescu.
UDMR dorește, presupun, mai multe posturi în administrația de stat astfel încât cât mai mulți licențiați în limba maghiară să își găsească o slujbă prin intermediul partidului.
Pe scurt, economia de piață se menține la noi mai mult din inerție pentru că oponenții acesteia nu au fondurile și imaginația să o înlocuiască cu altceva. Ah, da, ajută și existența procedurii de infringment.
Aș vrea să existe în România partizani ai pieței. Chiar și dintre aceia exagerați (un pic!). Dar nu, ceea ce ni se vinde drept partizanat al pieței este prea adesea lobby pentru interesele de afaceri.
