Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statul Islamic a distrus 'Poarta lui Dumnezeu'

independent.co.uk
Mashqi

Una dintre porţile din jurul oraşului antic Nineveh din Irak, veche de peste 2.500 de ani, a fost distrusă de luptătorii grupării Stat Islamic, care duc o adevărată campanie de înlăturare a relicvelor arheologice de dinainte de islam. Se pare că jihadiştii au început să dezmembreze tot zidul din jurul oraşului şi să vândă blocurile de piatră, potrivit unei surse din cadrul Institutului britanic pentru studii irakiene, citată de The Independent.

Poarta Mashqi, numită şi "Poarta lui Dumnezeu", era una dintre marile intrări din zidurile care protejau oraşul asirian Nineveh, aflat în apropiere de Mosul. Oraşul Nineveh, la care se face referire în Biblie, datează din secolul al VII-lea înaintea erei noastre şi era odată cel mai mare din lume.

La Mosul, unul dintre cele mai mari oraşe controlate de ISIL, i-au căzut deja victime campaniei de distrugere muzeul, biblioteca, universitatea şi numeroase moschei, biserici şi altare vechi.

În februarie 2015, Statul Islamic a dat publicităţii o filmare în care se arată cum militanţii săi vandalizează muzeul şi distrug statui antice, inclusiv una înfăţişând un bou înaripat ce reprezenta o zeitate asiriană.

În aceeaşi perioada au intrat şi în biblioteca şi au ars peste 100.000 de manuscrise şi cărţi vechi, unele aflate în patrimoniul UNESCO.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.