Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

STENOGRAME: Cum lua mita un sef de politie curcani, pastravi si un miel

DNA

Comisarul şef Lucian Diniţă, fost şef al Poliţiei Rutiere, este trimis in judecata de DNA pentru ca, potrivit reprezentantilor anticoruptie, comisarul sef de politie a primit de la omul de afaceri Gheorghe Deaconeasa produse alimentare in valoare de 672,5 lei: un miel, doi curcani si 5 kg de pastrav, se arata intr-un comunicat DNA.

Produsele au fost primite la birou, prin intermediul şoferului său, produsele alimentare pe care i le-a oferit omul de afaceri vâlcean Gheorghe Deaconeasa, în schimbul sprijinului pentru recuperarea permisului de conducere, conform informaţiilor din rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

UPDATE: Cum era pusa la punct ;ivrarea "comsionului":

„..DEACONEASA GHEORGHE: Hai, să-ţi dau numărul lui…Stai un pic… Ai cu ce nota?

MICLĂUŞ FLORIN: Păi notez pe telefon.

DEACONEASA GHEORGHE: 07…

(…)

MICLĂUŞ FLORIN: Şi pe la… pe la cât să-l sun?

DEACONEASA GHEORGHE: În jur de şapte fără un sfert.

MICLĂUŞ FLORIN: Da, da.

DEACONEASA GHEORGHE: Aşa.. Şi mai are un Orange, dacă e să notezi, dacă cumva nu răspunde… Da′, mă suni dacă nu … nu răspunde… da?

MICLĂUŞ FLORIN: Da. Deci aţi spus să vin la Piaţa…

DEACONEASA GHEORGHE: Alba Iulia.

MICLĂUŞ FLORIN: Alba Iulia… Sunt chiar în sensu′ la… aproape de sensu′ giratoriu.

DEACONEASA GHEORGHE: Îhî. E bine.

MICLĂUŞ FLORIN: Am un BCR în faţă… şi o Catena şi Cosmote –ul… pancardă mare….

DEACONEASA GHEORGHE: P-acolo, p-acolo…

MICLĂUŞ FLORIN: Da. Şi, ce să-i spun? Că-l aştept aici? Sau…

DEACONEASA GHEORGHE: Da. Adică îl suni din partea lu’… Îi spui: „uite domne’… sunt aicea…”. Trebuie să vină cineva să te ia şi să mergeţi…

MICLĂUŞ FLORIN: Da, da. Bine, bine…

DEACONEASA GHEORGHE: Bine. Şi mă suni şi pe mine…”

Convorbire telefonică purtată la ora 06:55:05, între inculpatul DEACONEASA GHEORGHE și „Florin” ( Miclăuș Florin), din care redăm:

„..MICLĂUȘ FLORIN: Am vorbit cu omu’. A zis că vine să mă ia.

DEACONEASA GHEORGHE: Bine. (n.n. vorbesc simultan)

MICLĂUȘ FLORIN: O să-i las… tot ce am aici? Sau… cum fac?

DEACONEASA GHEORGHE: Păi… nu… O să rămână în maşină… Numa’… un miel… nişte peşte… Restu’, le dai. Lui.

MICLĂUȘ FLORIN: Da, da, da.

DEACONEASA GHEORGHE: Da’, ştie el.”

Gheorghe Deaconeasa a fost ajutat să ia legătura cu Diniţă de Maricel Ilie, la acel moment vicepreşedinte şi membru în Comitetul Executiv Regional al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor.

"Inculpatul Deaconeasa Gheorghe, cu sprijinul inculpatului Ilie Maricel, a concretizat demersurile pentru remiterea efectivă a foloaselor inculpatului Diniţă Lucian, care, la rândul său, le-a primit, printr-un intermediar. Astfel, inculpatul Deaconeasa a discutat cu inculpatul Ilie, stabilind să îl contacteze pe inculpatul Diniţă, fapt pe care inculpatul Deaconeasa l-a şi realizat imediat. În paralel, şi inculpatul Ilie Maricel l-a apelat pe inculpatul Diniţă Lucian, comunicându-i inculpatului Deaconeasa Gheorghe să se deplaseze la locul de muncă al inculpatului Diniţă Lucian într-o jumătate de oră", se arată în rechizitoriu.

Modul în care s-au derulat evenimentele reiese din mai multe convorbiri telefonice dintre cei trei, interceptate de anchetatori:

"Diniţă: Să trăiţi!

Deaconeasa: Din partea lui nea Maricel!

Diniţă: Da.

Deaconeasa: Ă.... Vin acolo sus sau... trimiteţi pe cineva?

Diniţă: Aoleu! Aoleu! Stai să mă gândesc, că nu ştiu cum să fac...

Deaconeasa: Cum ziceţi...

Diniţă: Ai... Ai cum să ajungi la mine?

Deaconeasa: Da, da. Păi, acum sunt în drum. Urc.

Diniţă: Bine. (n.n. vorbesc simultan) Hai... că vin şi eu acum, în 10 minute.

Deaconeasa: La Coşbuc acolo, Piaţa Coşbuc...

Diniţă: Da, da, da. Da. Da.

Deaconeasa: Bine. Să trăiţi!

Diniţă: Sănătate!

(...)

Deaconeasa: Să trăiţi!

Diniţă: Da.

Deaconeasa: Aţi ajuns?

Diniţă: Da.

Deaconeasa: Sunt şi eu, jos.

Diniţă: Ă... unde? Unde? Unde anume?

Deaconeasa: În faţă, la intrare. Am parcat pe colţ.

Diniţă: Aha. Bine. Hai că vine imediat băiatu' ăsta al meu.

Deaconeasa: Bine. Să trăiţi!

(...)

Ilie: Ai fost?

Deaconeasa: Am fost. Acum mă duc, deja, la curte. Mai am...

Ilie: Ai vorbit cu el?

Deaconeasa: Nu, nu, nu!

Ilie: Da??!

Deaconeasa: A coborât... şoferu'.

Ilie: Aha. Da?... era acolo, da?

Deaconeasa: Da, da.

Ilie: Ok. Bine tati".

Fostul şef al Poliţiei Rutiere Lucian Diniţă a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, după ce a primit de la un om de afaceri produse alimentare (un miel, doi curcani şi 5 kg de păstrăv), pentru a interveni în favoarea acestuia în vederea redobândirii unui permis de conducere.

Potrivit unui comunicat al DNA, alături de Lucian Diniţă (comisar şef de poliţie, director al Direcţiei Poliţiei Rutiere din cadrul IGPR, la data comiterii faptelor), au fost trimişi în judecată omul de afaceri Gheorghe Deaconeasa şi Maricel Ilie, vicepreşedinte şi membru în Comitetul Executiv Regional al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor - Secţia Română - Regiunea 1 Bucureşti, la data comiterii faptei.

Procurorii susţin că la data de 22 septembrie 2011, urmare a săvârşirii unei contravenţii la regimul circulaţiei, faţă de Gheorghe Deaconeasa s-a dispus sancţionarea, precum şi suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile. Ulterior, în condiţiile respingerii în mod irevocabil a plângerii contravenţionale, la data de 21 martie 2012, Gheorghe Deaconeasa a predat permisul de conducere Serviciului Rutier Vâlcea, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

Din acest moment, potrivit dispoziţiilor legale, a început să curgă termenul de 90 de zile pentru care iniţial s-a dispus măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce.

În aceste împrejurări, Gheorghe Deaconeasa a iniţiat demersuri în vederea redobândirii dreptului de a conduce autovehicule şi, implicit, a permisului de conducere, într-un termen mai scurt decât termenul de 90 de zile.

Astfel, prin intermediul şi cu sprijinul lui Maricel Ilie, omul de afaceri a luat legătura şi s-a întâlnit la sediul Direcţiei Poliţiei Rutiere din municipiul Bucureşti cu Lucian Diniţă.

DNA arată că, în urma întâlnirii şi a discuţiilor purtate între cei trei, atât la acel moment cât şi în perioada următoare au fost iniţiate demersuri concrete pentru realizarea scopului urmărit, respectiv redobândirea dreptului de a conduce autovehicule mai înainte de perioada de 90 de zile stabilită ca măsură complementară iniţial.

În acest sens, urmau să fie valorificate dispoziţiile legale care, printre altele, prevedeau posibilitatea reducerii perioadei de suspendare la minim 30 de zile în urma promovării testului pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie.

Concret, Lucian Diniţă, prevalându-se de influenţa pe care, din perspectiva funcţiei deţinute, o avea asupra conducătorilor serviciilor rutiere din ţară, a realizat demersurile efective la nivelul Serviciului Rutier Vâlcea, serviciu implicat în procedura de dispunere a reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule.

Ulterior, în data de 19 aprilie 2012, Deaconeasa s-a prezentat la Serviciul Rutier Vâlcea, unde a susţinut testul pentru verificarea cunoştinţelor în vederea reducerii perioadei de suspendare, pe care l-a promovat.

În consecinţă, la data de 21 aprilie 2012, Serviciul Rutier Vâlcea i-a restituit lui Deaconeasa permisul de conducere.

Pentru "ajutorul" acordat, Lucian Diniţă a primit de la omul de afaceri produse alimentare în valoare de 672,5 lei: un miel, doi curcani şi 5 kg de păstrăv.

DNA precizează că, la data de 15 mai 2015, Gheorghe Deaconeasa a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru fapte similare.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Vâlcea.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.