Serviciul de Telecomunicaţii Speciale vine cu precizări în cazul morţii lui Ioan Gyuri Pascu, după controversele stârnite de suspiciunea că echipajul de la Ambulanţă nu a intervenit corect.
Vezi şi: ULTIMA ORĂ: Descinderi ale Poliţiei la SMURD
STS precizează că au fost efectuate trei apeluri la 112, nu două, aşa cum se ştia până acum. Apelurile au fost efectuate la orele 3.23, 4.42 şi 4.53, de aceeaşi persoană, cel mai probabil fosta soţie a artistului. Primul apel a fost direcţionat către Ambulanţă. A urmat al doilea apel, în care persoana care a sunat a afirmat că medicamentul administrat de primul echipaj de Ambulanţă nu îşi face efectul. Şi acest apel a fost direcţionat către Ambulanţă. În fine, al treilea apel, de la ora 4.53, a fost direcţionat către SMURD.
Vezi şi: Parchetul a deschis un dosar de MOARTE SUSPECTĂ în cazul lui Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu a murit în dimineaţa zilei de luni, ca urmare a unui stop cardiac, potrivit informaţiilor de până acum. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar de moarte suspectă după decesul actorului, aceştia solicitând mai multe documente de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, urmând să fie audiate mai multe persoane.
Medicul care a intervenit iniţial în cazul artistului Ioan Gyuri Pascu nu a avut cu el întregul echipament şi nu a putut face dovada consimţământului pacientului pentru refuzul de transport la spital, conducerea Ambulanţei solicitând sancţionarea disciplinară.
Vezi şi: S-au luat primele măsuri împotriva medicului care l-a consultat pe Gyuri Pascu