Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA au ucis un terorist care a avut legături cu atacu din clubul de noapte din Istanbul

jihad jihadisti islam islamisti

Statele Unite au dezvăluit vineri o operaţiune militară secretă în cursul căreia a fost ucis un luptător al grupării Stat Islamic (SI), văzut ca un colaborator apropiat al liderului Abu Bakr al-Baghdadi şi legat de atacul asupra unui club de noapte de la Istanbul, din noaptea de Revelion, în care au murit 39 de oameni, transmite Reuters.

Abdurakhmon Uzbeki, despre care se credea că este din Uzbekistan, a fost ucis pe 6 aprilie în timpul unui asalt la sol în apropiere de Mayadin, Siria, a precizat colonelul John Thomas, un purtător de cuvânt al Comandamentului central al armatei americane, scrie agerpres.ro.

"A fost o operaţiune la sol. Cred că este tot ceea ce suntem dispuşi să spunem despre asta", a arătat Thomas, declinând orice alt comentariu. El a specificat că Uzbeki nu a murit în urma unei lovituri aeriene.

Thomas a mai relevat că Uzbeki a ajutat la facilitarea atacului asupra exclusivistului club de noapte Reina de la Istanbul din noaptea de Revelion. SI a revendicat atacul, spunând că a fost o răzbunare pentru implicarea armatei turce în Siria.

"Noi l-am asociat clar cu atentatul din noaptea de Revelion de la Istanbul", a adăugat Thomas, cu referire la atacul în care şi-au pierdut viaţa 39 de oameni, din Turcia, India, Canada şi mai multe ţări arabe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.