Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA vor acord nuclear cu regimul din Coreea de Nord. Ce spune Kim Jong-Un

kim jong un

Statele Unite sunt dispuse să aibă o atitudine flexibilă în negocierea unui acord nuclear cu regimul din Coreea de Nord, afirmă emisarul special american Sydney Seiler.

"Acordul nuclear cu Iranul demonstrează valoarea şi posibilităţile pe care le oferă negocierile", a declarat Sydney Seiler, emisarul special american pe tema negocierilor nucleare cu regimul de la Phenian, citat de cotidianul The Guardian, potrivit Mediafax.

"Acordul a demonstrat disponibilitatea noastră, când avem omologi dispuşi la negocieri, şi demonstrează flexibilitatea atunci când Coreea de Nord ia decizia de a alege alt drum", a explicat Seiler.

Într-un discurs rostit sâmbătă, liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-Un, a făcut declaraţii împotriva Statelor Unite. "A trecut definitiv vremea în care Statele Unite ne şantajau cu arme nucleare. Acum suntem noi o sursă de temeri pentru Statele Unite", a spus Kim Jong-Un, într-un discurs în faţa veteranilor, referindu-se la presupusele capabilităţi atomice ale Coreei de Nord.

Săptămâna trecută, Coreea de Nord anunţa că nu este interesată de negocieri cu Statele Unite privind programul nuclear.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.