Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Suedia vrea ca negocierile în privinţa Brexitului să avanseze, dar subliniază necesitatea unor angajamente ale Londrei

trtworld.com
Stefan Lofven

Suedia s-a pronunţat miercuri pentru accelerarea negocierilor dintre Uniunea Europeană şi Londra cu privire la ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, dar a ţinut să precizeze că este nevoie de asumarea unor angajamente de către britanici faţă de celelalte state din UE, notează Reuters.

Aflat la Geneva, premierul suedez Stefan Löfven a declarat că doreşte ca negocierile privind Brexit-ul să treacă în decembrie la următorul stadiu. El a subliniat însă că există unele 'linii roşii', astfel că Londra trebuie să facă anumite angajamente faţă de ţările ce rămân în UE după ieşirea Marii Britanii, conform Agerpres. ''Vrem să vedem că luăm decizia asupra următorului pas în decembrie, dar pur şi simplu nu putem face acest lucru fără angajamentele pe care le dorim (din partea Londrei, n.r.). Există, desigur, linii roşii pe care le urmărim, chiar acum avem nevoie, de exemplu, de angajamente financiare mai clare, ce reprezintă cea mai dificilă problemă'', a spus Lofven.

În opinia sa, încheierea negocierilor privind Brexit-ul 'făă niciun acord' ar fi un lucru extrem de rău atât pentru UE, cât şi pentru Marea Britanie. Liderii statelor membre ale UE i-au transmis vineri premierului britanic Theresa May că mai este mult de muncă pentru a debloca negocierile privind Brexit-ul, blocul comunitar reamintind de termenul limită pe care l-a stabilit pentru începutul lui decembrie, până la care UE a cerut şefei guvernului de la Londra să facă propuneri privind 'factura' ieşirii din UE.

May s-a întâlnit vineri cu liderii europeni cu ocazia unui summit al UE pe teme sociale la Göteborg, în Suedia, prilej cu care a făcut o nouă tentativă de a debloca discuţiile privind suma pe care ar trebui să o plătească Marea Britanie la ieşirea din UE, prevăzută pentru martie 2019.

Bruxelles-ul evită să abordeze problema unui viitor acord comercial înainte de a fi stabilite condiţiile separării Marii Britanii de UE, în special cele trei dosare esenţiale pentru europeni - 'factura' Brexit-ului, drepturile cetăţenilor comunitari în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord. În ceea ce o priveşte, Londra susţine că aceste două negocieri trebuie purtate simultan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.