Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURPRIZĂ: Pasajul de la Piața Sudului a fost DESCHIS, după avertismentul lui Firea

www.hotnews.ro
pasaj Piața Sudului

Surpriză mare în cazul pasajului de la Piaţa Sudului. Acesta a fost deschis, momentan circulaţia rutieră desfăşurându-se pe o bandă pe sens, după ce, în urmă cu 2 zile Primăria Capitalei anunţase că vrea să rezilieze contractul cu cei de la Astaldi. De asemenea, evenimentul s-a produs la doar câteva zile de când anunţase că lucrările sunt la numai 63%, acelaşi procent precum în toamna anului trecut, potrivit Capital.

Gabriela Firea a declarat săptămâna aceasta că este "inacceptabil" termenul de 30 octombrie pe care constructorul Pasajului Piaţa Sudului îl avansase pentru finalizarea obiectivului de investiţii, precizând că în cazul în care nu se va reveni asupra acestui termen şi nu vor fi accelerate lucrările vor începe demersurile pentru rezilierea voluntară a contractului.

Citește și: Iohannis dă semnalul IGNORĂRII Comisiei de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 - VIDEO

"Consider că termenul exprimat în ultima corespondenţă de către constructor este inacceptabil, şi anume 30 octombrie. Asta ar însemna să se mai lucreze în ritm de melc toată vara, iar în septembrie, când se vor relua şcolile, practic să nu avem acest pasaj gata. Este de neacceptat şi am anunţat asocierea de constructori că, în cazul în care nu vor reveni asupra acestui termen şi nu vor accelera ritmul lucrărilor, am început deja demersurile studiind contractul pentru rezilierea voluntară a acestuia. Ne permite atât legislaţia, cât şi termenii contractuali", a spunea cu acea ocazie Gabriela Firea.

Primarul general a adăugat că a transmis o scrisoare de nemulţumire către asocierea de constructori care lucrează şi care au câştigat contractul de la pasajul Piaţa Sudului, Euroconstruct şi Astaldi, deoarece la data anterioară nu a primit niciun răspuns, deşi somase ca în termen de zece zile să fie anunţat noul termen real de finalizare a acestei lucrări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.