Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE - Câteva mici jocuri din laboratoarele PDL

tradare 1
Foști oameni de bază ai partidului, Emil Boc și Monica Macovei, au virat în această perioadă și joacă pe cont propriu. Monica Macovei candidează independent la alegerile prezidențiale, dar ceea ce a stârnit curiozitatea a fost numărul mare de semnături strânse pentru depunerea candidaturii. Surse din PDL ne-au explicat că Macovei a fost ajutată de foștii prieteni din partid. ”Nu cred și nu am auzit ca Blaga să fi dat un ordin pentru a o ajuta pe Monica la strângerea de semnături. Totuși, în partid se aude că anumiți prieteni au ajutat-o cu strângerea de semnături în teritoriu. Fără structuri de partid nu avea cum să strângă atât de multe semnături”, ne-au declarat surse din PDL. De ce s-a făcut acest joc în PDL? Sursele noastre susține că la mijloc e vorba de o mică strategie. ”Candidatura Monicăi Macovei îl ajută pe Iohannis. În turul II ne va aduce câteva procente și scade foarte mult din potențialul Elenei Udrea”, ne-au mai explicat sursele noastre. Sursele noastre susțin că prietenii Monicăi Macovei din PDL ar fi în zona Ardealului, acolo unde PDL are câțiva lideri cu greutate, cărora le dă mâna să strângă semnături pentru doi candidați. De menționat că aceștia sunt extrem de apropiați de liderul Vasile Blaga. Trădarea numărul II a venit din partea fostului lider al partidului, Emil Boc. Mulți s-au întrebat de ce Emil Boc nu este exclus din PDL, din moment ce a anunțat pe față că joacă în tabăra Elenei Udrea. ”De ce să facem valuri? În turul II oricum ne va ajuta pe noi, că nu va avea altă opțiune. În plus, de la Cluj ni s-a transmis că n-ar fi bine să destabilizăm organizația. Excluderea lui Boc ar fi dus inevitabil la plecarea unei părți din partid”, ne-au explicat sursele noastre. În concluzie, lipsa de reacție a conducerii PDL în privința celor doi trădători are un scop precis: în turul II, atât Monica Macovei, cât și Emil Boc, sunt așteptați să se încoloneze în spatele lui Klaus Iohannis, candidatul cu cele mai mari șanse să ajungă în finala pentru Cotroceni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.