Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE - Ședință cu potențial exploziv la PSD: evaluarea Guvernului Tudose, pe masa partidului

Inquam Photos / Octav Ganea
dragnea tudose

Liderii PSD se vor reuni într-o ședință a Comitetului Executiv, care va avea loc la Herculane, vineri, cu începere de la ora 11.00. Ședința se anunță una încinsă, pentru că principalul punct pe ordinea de zi va fi evaluarea Guvernului și a programului de guvernare.

Citește și: Tudorel Toader, pledoarie EXPLOZIVĂ împotriva DNA, în fața CCR pe Dosarul Belina: atacuri în rafală la procurori

Surse din conducerea PSD ne-au precizat că discuția principală se va axa pe evaluarea programului de guvernare. ”Trebuie să vedem în ce stadiu suntem, ce am realizat, unde suntem în urmă”, ne-au explicat sursele noastre.

Discuțiile pot avea caracter exploziv pentru că în interiorul PSD există nemulțumiri legate de faptul că la anumite ministere se merge într-un ritm prea scăzut față de rigorile impuse.

Adiacent evaluării programului de guvernare va continua evaluarea pe ministere. Se pare că în această ședință scapă de evaluare secretarii de stat, acolo unde liderii PSD promiseseră că vor face schimbări majore.

Un al doilea subiect va fi situația lui Liviu Dragnea, generată de noul dosar la DNA. Sursele noastre susțin că liderul PSD va cere un vot de încredere în Comitetul Executiv. Acest vot de încredere a mai fost dat și pentru Rovana Plumb și Sevil Shhaideh, dar asta nu i-a împiedicat pe liderii PSD să discute demisiile celor două, atunci când acestea au fost cerute de premierul Mihai Tudose. Deci, chiar dacă întreg partidul îi va oferi sprijinul, Liviu Dragnea nu poate sta liniștit pentru că lucrurile pot oricând să degenereze în interiorul PSD.

De asemenea, va reveni pe ordinea de zi un subiect mai vechi în PSD: reactivarea departamentelor. Acestea au rolul de a elabora politicile publice ale partidului, dar au fost ignorate încă de pe vremea lui Adrian Năstase.

În ultima perioadă s-a lucrat la structura departamentelor, care se află sub coordonarea Consiliului Național al PSD. Chiar dacă, formal, Mihai Fifor este președintele acestui for, departamentele vor fi conduse de președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.