Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE - PNL se dinamitează din interior

sigla noua pnl

Liberalii visează cu ochii deschiși la momentul în care vor prelua guvernarea, dar problemele interne sabotează din plin acest plan.

Surse din PNL ne-au explicat că există, în acest moment, cel puțin 8 parlamentari care sunt acontați și pregătiți să treacă cu arme și bagaje la PNL.

”Avem parlamentari din toate partidele, dar problema este în teritoriu. Cei de acolo nu spun direct că nu-i primesc, dar organizează un comitet de primire atât de 'călduros' că nu-ți vine să stai la masă cu ei”, ne-au precizat surse din PNL.

Negociatorii PNL din Parlament se văd neputincioși și au semnalat această problemă celor doi co-președinți. Vasile Blaga și Alina Gorghiu au început un turneu prin organizațiile PNL, iar una dintre misiuni este armonizarea problemelor din plan local.

Una dintre soluțiile găsite de liberali ar fi ca traseiștii să fie îngrămădiți toți la organizația de București, dar aici este o altă problemă. Traseiștii își doresc să treacă în organizația județeană de care aparțin, pentru a forța o candidatură la alegerile din 2016.

Tocmai de aici pornesc și multe dintre probleme. Titularii de la PNL nu sunt de acord ca rezervele venite din alte partide să treacă în partid și în 2016 să aibă un loc asigurat pe listele PNL, doar pentru că acum au ajutat la dărâmarea Guvernului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.