Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE - PNL stă pe un butoi cu pulbere

sigla noua pnl

Fuziunea dintre PNL și PDL nu merge atât de bine pe cât au preconizat liderii de la centru. Situația în teritoriu a devenit cu adevărat incendiară, în momentul în care BPN al PNL a adoptat noul statut.

În teritoriu, PNL își organizează conduceri executive, care au câte 2 lideri, unul de la vechiul PNL, altul de la vechiul PDL. Surse din PNL ne-au explicat că există cel puțin 5 organizații în care se ridică următoarea problemă.

”Păi, fie liderul de la PNL, fie ăla de la PDL zboară după ce se adoptă statutul. Nici ăia din partid nu-l mai susțin pe penal, că știu că va zbura, iar ceilalți (de la PDL de exemplu n.r) încearcă să se impună pe fondul problemelor pe care le au unii și alții”, ne-au explicat surse din PNL.

Cel mai probabil, aceste organizații vor avea nevoie de arbitraj de la centru, ne-au precizat surse din PNL. Din nefericire, nici acesta nu este varianta ideală, pentru că vedem cazul de la Constanța. În cursul săptămânii trecute Alina Gorghiu a fost la Constanța și a încercat să aplaneze conflictele, iar sâmbătă, liberalii constănțeni s-au înjurat ca la ușa cortului.

Citește și: A EXPLODAT o organizație a PNL: liberalii vechi, înjurături ca la ușa cortului pentru PDL

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.