Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE Recep Tayyip Erdogan a decis încă 3 luni de STARE DE URGENȚĂ în Turcia

BBC
politie turcia

Consiliul turc de Securitate Naţională, condus de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, s-a pronunţat luni pentru o nouă prelungire cu trei luni a stării de urgenţă în vigoare după puciul eşuat din iulie, a informat canalul de televiziune NTC, citat de AFP, dpa şi Reuters.

Decizia a fost luată cu două zile înainte ca măsura să expire, la o zi după victoria "da" la referendumul privind extinderea prerogativelor preşedintelui Erdogan, scrie agerpres.ro.

Citește și: Un milionar elvetian l-a tăiat pe un bărbat pentru că l-ar fi insultat de…barbatia sa

"Pentru asigurarea continuităţii măsurilor de protejare a democraţiei, principiilor statului de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor, s-a hotărât să se recomande extinderea stării de urgenţă", a informat Consiliul de Securitate într-un comunicat.

Starea de urgenţă a mai fost prelungită de două ori, în octombrie şi ianuarie, după ce a fost promulgată pe 20 iulie, la cinci zile după tentativa de puci.

Citește și: Fata de 9 ani care și-a schimbat sexul în 2012, pe coperta „National Geographic” / FOTO

Decizia urma să fie validată luni seară într-o şedinţă a consiliului de miniştri.

Peste 47.000 de persoane au fost arestate în bază stării de urgenţă, iar zeci de mii de angajaţi din sectorul bugetar şi-au pierdut locul de muncă, fapt ce a provocat critici aspre din partea Occidentului.

Citește și: Pippa Middleton se marită

Duminică, referendumul privind extinderea prerogativelor prezidenţiale a fost aprobat de circa 51% din voturi, potrivit rezultatelor neoficiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.