Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE - Strategia PNL: surprize mari în campanie

portalsm.ro
sah

Liberalii joacă tare în această campanie electorală și loviturile au început să apară pe bandă rulantă. După ce Guvernul a anunțat că va veni cu Legea salarizării unitare, iar Dacian Cioloș a ieșit cu un atac virulent la Liviu Dragnea, cei de la PSD au fost nevoiți să reacționeze.

Surse din PNL ne-au precizat că totul se desfășoară după un plan bine pus la punct, încă dinaintea campaniei electorale. În toate sondajele, PNL pornește cu un handicap major față de PSD, iar strategia social-democraților a fost una de conservare în această campanie electorală.

În aceste condiții, strategii PNL au gândit o altfel de campanie, pentru a reuși să pornească valul împotriva celor de la PSD. Surse din PNL ne-au explicat că există o parte a electoratului, formată în general din nehotărâți sau oameni scârbiți de politică, care reacționează doar la anumite evenimente politice.

Citește și: VIDEO - Liviu Dragnea, replică ACIDĂ pentru Dacian Cioloș: Nu mai am încredere!

Citește și: Dacian Cioloş sare la Liviu Dragnea: Cele mai DURE ATACURI lansate de premier

Citește și: VIDEO - Guvernul tehnocrat aruncă în aer alegerile: LOVITURA lui Dacian Cioloș

”Noi avem un electorat reactiv, care în cazul unei campanii de tipul celei promovate de PSD nu va veni la vot. Trebuie să găsim elemente prin care să-i scoatem din zona lor de confort, pentru că PSD știe foarte bine să ridice acest val, care până la urmă îi mătură, așa cum s-a întâmplat în 2014”, ne-au precizat surse din conducerea PNL.

Sursele liberale susțin că vom avea parte de mari surprize în această campanie electorală, surprize la care PSD nu va avea de ales și va trebui să reacționeze. Liberalii n-au vrut să explice despre ce este vorba, dar ne-au confirmat că totul se va face pe axa PNL-Iohannis-Cioloș, cei din urmă fiind principalii pioni pe care mizează cei de la PNL.

P.S. De remarcat că, în ciuda ultimelor evenimente (Legea salarizării și atacul lui Dacian Cioloș), liderul Liviu Dragnea nu a avut ieșiri contondente, ci mai degrabă rezervate. De altfel, surse din conducerea PSD ne-au explicat încă din pre-campanie că aceasta va fi strategia lui Dragnea, care nu va intra într-un război politic cu Dacian Cioloș sau Klaus Iohannis, chiar dacă a fost atacat direct (vezi declarațiile lui Iohannis conform cărora nu va numi un premier cu probleme penale).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.