Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE - Tensiuni între Ponta și Tăriceanu

ponta tariceanu
După ce a racolat tot ce s-a putut, cu sprijinul PSD, acum Tăriceanu joacă în clasamentul adevărului.  Între Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu ar fi intervenit primele tensiuni majore, susțin sursele noastre. Nemulțumurile pleacă de la faptul că Tăriceanu ”și-a cam luat-o în cap și crede că ajunge în turul II”. Surse din PLR-ul lui Tăriceanu ne-au explicat că în acest moment ei joacă pentru viitor. Scopul este să obțină un procent cât mai bun în alegeri, iar apoi să negocieze la sânge cu PSD-ul. Tăriceanu și ai lui doresc funcții cât mai bune în Guvern, dacă se poate chiar vechile funcții ale unor miniștri liberali (Stroe, Chițoiu etc.). Asta îi nemulțumește foarte tare pe cei din PSD, care nu concep o guvernare în care să cedeze funcții importante, în condițiile în care vor avea tot: Guvern, Parlament și Cotroceni. În contrapondere, PSD joacă cu Meleșcanu. Acesta a fost aruncat în cursă de PSD pentru a lua voturi de la liberali, iar în turul II să le direcționeze către Victor Ponta. Meleșcanu este arma cu care PSD joacă împotriva pretențiilor lui Tăriceanu. Sursele noastre susțin că PSD-iștii de încredere i-au strâns semnături lui Meleșcanu. Citește și: SURSE – Adevărata miză a candidaturii lui Teodor Meleșcanu  

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.