Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tăriceanu îl APĂRĂ pe Remeș: 'E un semn PROST în legătură cu modul în care funcţionează justiţia'

tariceanu

"Decebal Traian Remeş a fost o victimă care a suferit în închisoare în urma acţiunilor fostului preşedinte, fiind un semn prost în legătură cu modul în care funcţionează justiţia", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, conform Mediafax.

„Am aflat ca şi dumneavoastră detaliile realizării acestui film, rolul pe care îl joacă fundaţiile sprijinite de Soros în România, că au fost cele două ONG-uri din România care au conlucrat la elaborarea filmului care a fost prelucrat şi dus pe tavă la TVR cu efectele pe care le ştim. Astăzi Remeş este în situaţia de a primi despăgubiri pentru ceea ce a păţit şi regret acest lucru pentru că este un semn prost în legătură cu modul în care funcţionează justiţia în România şi modul în care presa se asociază la acţiuni care sunt de încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, a spus Tăriceanu.

Citește și: Un 'penal', pe cale să devină ministru de Externe al SUA. Ponta îl taxează pe Iohannis

Șeful ALDE a anunțat și care este miza acestui scandal.

„Miza era de a aplica lovituri, una după alta, din partea preşedintelui de atunci, care intenţiona să slăbească Guvernul, să câştige capital de imagine, să-şi realizeze obiectivele politice, adică dărâmarea Guvernului, punerea unui prim ministru obedient, înghiţirea PNL. Astea au fost obiectivele lui Băsescu şi pentru asta a ales o serie de oameni. Remeş care a plătit cu închisoarea, Paul Păcuraru care a trebuit să-şi dea demisia din Guvern pentru că a fost acuzat de trafic de influenţă”, a spus Tăriceanu.

„Sunt alţii şi alţii care au suferit exact acelaşi lucru, Remeş a avut de suferit în închisoare. Ceilalţi şi-au pierdut posturile, şi-au distrus cariera politică, cariera profesională, reputaţia. Lucruri care sunt foarte grave”,a spus fostul premier.

Întrebat dacă Traian Băsescu s-a folosit la acea vreme de organizaţiile finanţate de George Soros, Tăriceanu a spus că nu are elemente în acest sens.

„La chestiunea asta care a însemnat aşa zisa campanie de combatere a corupţiei am văzut ce s-a întâmplat cu ajutorul acestor acestor ONG-uri din România care nu s-au gândit că trebuie respectat statul de drept, că trebuie respectate principiile fundamentale într-o democraţie care înseamnă drepturile şi libertăţile cetăţenilor, demnitatea umană. Au călcat în picioare totul pentru nişte scopuri care nu sunt clare, ce au urmărit. Putem să vedem efectele. Poate Băsescu a fost beneficiarul direct. Nu ştiu dacă în urma unor acţiuni coordonate. Nu aş putea să spun lucrul ăsta. Nu am elemente”, a declarat Tăriceanu.

Decebal Traian Remes va fi despagubit de statul roman, pentru ca a fost detinut in conditii inumane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.