Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tinerii liberali din Suedia vor legalizarea incestului şi a necrofiliei

Daily Mail.com
iubire

Asta le întrece pe toate. Aripa de tineret a Partidului Liberal din Suedia a iniţiat o mişcare pentru legalizarea necrofiliei şi a incestului, susţinând că interzicerea acestora este inutilă şi „nu protejează pe nimeni”.

După legalizarea poligamiei, tinerii liberali din Suedia au înaintat o moţiune prin care cer anularea legilor care interzic incestul şi violul cadavrelor umane. Potrivit membrilor partidului, iniţiaiva este „un pas înainte în politică” şi doar pentru că aceste acte sexuale sunt privite cu dezgust, nu înseamnă că ar trebui să fie ilegale. În cazul incestului, condiţia legală ar fi ca ambii fraţi să aibă peste 15 ani şi ca actul sexual să fie consimţit, iar în ceea ce priveşte necrofilia, o permisiune scrisă din partea decedatului, înainte ca acesta să moară, ar fi de ajuns.

Citeşte şi: Dezvăluiri incredibile despre un nou scandal sexual: Cine a agresat un ministru francez

„Nu suntem fani ai legilor bazate pe moralitate, iar aceste legi nu protejează pe nimeni. Suntem aripa de tineret şi rolul nostru este să gândim cu un pas înainte. Înţeleg că aceste acte sexuale pot fi catalogate drept neobişnuite şi dezgustătoare, dar o lege nu se poate baza pe acest lucru”, a argumentat Cecilia Johnsson, liderul partidului Tineretul Liberal al Suediei, în cadrul convenţiei anuale de la Stockholm. „Fiecare ar trebui să poată decide ce se întâmplă cu propriul trup după moarte, fie că se întâmplă să îşi dorească să îşi doneze rămăşiţele unui muzeu sau pentru a fi folosite în domeniul ştiinţei, fie că îşi doreşte ca acestea să fie folosite de o altă persoană în scopuri sexuale. Acest lucru nu ar trebui să fie interzis”, a adăugat Johnsson. Controversata iniţiativă a fost luată în derâdere şi criticată de mai marii partidului-mamă. Fostul membru al Partidului Liberal Carl B. Hamilton i-a făcut pe membrii aripei tinere „tâmpiţi”, acuzându-i că pun dorinţa de publicitate deasupra ţelurilor politice.

Citeşte şi: Gregorian Bivolaru a fost PRINS

„Tineretul Liberal al Suediei se concentrează pe obţinerea publicităţii, nu pe problemele care ne-ar putea influenţa viitorul nouă şi ţării noastre. Puteţi observa că oamenii râd de ideea voastră de liberalism, tâmpiţilor? Cu ce alte probleme se mai confruntă societatea, în opinia voastră? Ce urmează, legalizarea sexului cu hipopotami?”, a scris Hamilton pe pagina personală de Facebook. Un purtător de cuvânt al Partidului Liberal a declarat că partidul nu susţine aripa tânără, completând că necrofilia şi incestul ar trebui să rămână ilegale, conform adevarul.

Citește și: Surpriză: Cu ce personaj important s-a iubit senatoarea PNL Doina Tudor, reținută de DNA

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.