Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trădarea lui Hans Klemm

Vuiește internetul de ieri, de când a apărut poza cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, alături de Primarul orașului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, și ținând mândri un steag al Ținutului Secuiesc. La cald, prima reacție pe care o poți avea este să îl înjuri pe om din tot sufletul, să îl trimiți la mama sa America. Dar, oprindu-ne din înjurat, ce observăm?

Gafă, prostie sau gest voit?

America, prin reprezentanții săi prin lume, rareori face gafe. Trebuie să fie omul foarte, foarte slab pregătit sau să aibă o echipă de comunicare și consultanți praf. Așadar, gestul lui Klemm poate fi foarte greu trecut la gafe.

Să nu fi știut omul unde se duce și ce reprezintă acea zonă în relația româno – maghiară? Iarăși, greu de crezut. Ca atare, ne rămâne doar gestul voit. Dar nu un gest voit dus la extrem, așa cum îl interpretează ambele tabere. Nu, Klemm nu a vrut să dea un semnal pozitiv pentru autonomia Ținutul Secuiesc. Nu, nu se naște un nou Kosovo în zonă. Pur și simplu, omul a vrut să le arate și acestor minorități că sunt ascultate, că se vorbește și cu ele și că le sunt respectate și simbolurile.

Gestul lui Klemm, cherosen pentru ultra naționaliști?

Da, aici putem vorbi un pic mai apăsat, un pic mai grav și cu atenție. Gestul lui Klemm a readus în atenția publică, mai ales pe rețelele sociale, acea categorie de ultra naționaliști feroce, care nu au ezitat să aibă poziții extrem de virulente, violente. Și care, dacă te uitai după cât de viralizate erau, strângeau extrem de mulți adepți. Și de aici nu puteau lipsi cele două portavoci: PRU, prin Bogdan Diaconu și Alianța noastră, prin Marian Munteanu.

După ziua de ieri, cele două figuri au punctat extrem de bine, iar în ritmul ăsta, și cu situații de genul, visul unui scor electoral care să le permită accesul în Parlament nu va mai fi atât de departe.

Cum trebuie interpretată corect poza lui Klemm?

Din prima clipă în care am văzut-o, în mintea mea am făcut următoarea conexiune. Undeva prin anii 2000, în fotbalul românesc asistam la un transfer de antrenori, steliști veritabili, la Rapid. Frumoasa galerie rapidistă le-a cerut, ca dovadă supremă că vor lupta pentru echipa lor, să sărute steagul vișiniu. Anghel Iordănescu și Dan Petrescu au făcut acest gest, lucru care i-a transformat în persoane non grata în fața galeriei Stelei.

Cam așa reacționează românii la astfel de gesturi. Cum, te-ai pozat cu steagul secuilor? Pe tine, pe mama ta ! Ca să îi împace pe toți, Klemm ar trebui acum să se înfășoare în tricolor sau să cânte pe de rost „Deșteaptă-te române!”

Altă cale de împăcare nu există.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.