Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trafic de fiinţe umane: 20 de suspecţi arestaţi în Europa

frontex

Douăzeci de persoane suspectate de trafic cu fiinţe umane, copii şi migranţi au fost arestate în două operaţiuni simultane ale forţelor de ordine în Europa, a anunţat vineri Biroul European de Poliţie Europol, informează AFP. Şaisprezece suspecţi au fost arestaţi în cadrul unei operaţiuni împotriva traficului de copii efectuată în 19 ţări europene între 9 şi 13 octombrie sub coordonarea Europol în colaborare cu Interpol şi Frontex, agenţia europeană de monitorizare a frontierelor.

În total 115 suspecţi au fost identificaţi şi 240.000 de persoane verificate, în timp ce 1.106 persoane au fost găsite în situaţie vulnerabilă sau potenţială de exploatare, a declarat Europol într-un comunicat. Printre acestea, poliţia a depistat 34 de minori victime potenţiale ale traficului de copii, inclusiv copii cerşetori pe străzi din oraşele europene, un tânăr migrant victimă a exploatării sexuale şi o mamă şi copilul ei "exploataţi pentru sclavie domestică".

Un copil cu paşaport fals a fost de asemenea reţinut la sosirea pe un aeroport internaţional în timp ce era însoţit de un adult necunoscut care se prezenta drept tatăl său. Printre altele, 74 de persoane au fost arestate pentru diferite activităţi infracţionale, dintre care 4 pentru trafic de migranţi, în cadrul unei operaţiuni împotriva facilitării imigraţiei ilegale în şi în jurul centrelor de primire. "Migranţii sunt adesea blocaţi acolo mult timp şi foarte probabil pot deveni victime ale grupurilor criminale", a subliniat Europol.

O călăuză a fost arestată după ce a fost implicată în transportul ilegal de migranţi din Grecia spre alte ţări europene, în timp ce un alt contrabandist este suspectat de a fi furnizat refugiaţilor documente de identitate europene. Peste 210.000 de persoane au fost percheziţionate în această a doua operaţiune desfăşurată de forţele de ordine din 22 de ţări, conform Agerpres.

Aceste două operaţiuni fac parte din Operaţiunea Dragon, care este a patra serie din programul de acţiuni comune organizate prin ciclul de politici UE 2014-2017 pentru combaterea criminalităţii internaţionale organizate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.