Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informaÈ›ii È™i È™tiri
  • experienÈ›a premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi È™tiri, exclusivități È™i breaking news
DESCARCÄ‚ APLICAÈšIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Traian Băsescu, lecţii în direct pentru Klaus Iohannis: 'A greşit că nu a argumentat'

Basescu Iohannis consultari

Fostul preşedinte, Traian Băsescu i-a dat lecţii de politică în direct lui Klaus Iohannis. Actualul şef al PMP i-a transmis şefului statului că a greşit în momentul în care nu a argumentat refuzul pentru Sevil Shhaideh. Mai mult, Băsescu spune că a venit momentul unei discuţii cu cărţile pe faţă între Iohannis, Dragnea şi cei din ALDE.

Traian Băsescu a atras atenţia că preşedintele "nu e un soi de notar", care ar fi trebuit să aplice pur şi simplu propunerea PSD-ALDE. "Unii cred că preşedintele e un soi de notar. Adică vine Dragnea şi spune Shhaideh, iar notarul-preşedinte ia notă şi face actele în consecinţă. Nu ăsta e spiritul Constituţiei! Aici discutăm de loialitatea faţă de Constituţie. Preşedintele avea obligaţia să recunoască majoritatea formată. A recunoscut-o, că şi azi a spus «rog alianţa PSD-ALDE să vină cu o nouă propunere». Aici ar fi necesară o consultare", spune Traian Băsescu.

Citește și: BOMBĂ Ăsta e motivul pentru care Klaus Iohannis a refuzat-o pe Sevil Shhaideh?

Fostul preşedinte a subliniat că nu i-a sugerat lui Iohannis să nu o nominalizeze pe Shhaideh ca premier şi a comentat ironic comentariile privind o eventuală implicare a sa în refuzul şefului statului: "Eu sunt implicat şi în faptul că ruşii au pus rachete S300 în Crimeea, în situaţia din Coreea de Nord... Ştiţi ceva rău care nu e făcut de mine în ţara asta? Eu am avut doar exprimările publice pe care le-am făcut pentru electoratul meu, nu pentru Iohannis". "Eu nu l-am auzit pe Iohannis să explice poziţia politică, şi aici a greşit. Pentru că putea să explice şi să nu mai dea loc de comentarii unora sau altora. Eu aş fi ţinut o conferinţă de presă de două ceasuri în care să fi explicat câtă dreptate am. Trebuie evitată o criză politică. Cei doi trebuie să discute. Dacă aş fi fost în situaţia de azi, să spun public că nu accept nominalizarea, primul lucru pe care îl făceam - pentru că nu discutăm de ceva ce poate fi amânat - era să îl sun pe Dragnea - dacă nu chiar înainte să-l previn - şi îi spuneam «bătrâne, hai la o cafea, să găsim soluţii». Se pare că alunecăm puţin şi pe o pantă a orgoliilor. Doar prin consultări se poate evita respingerea unei a doua propuneri. Dar este dreptul lui Dragnea, nu al lui Iohannis, să facă propunerea", a punctat Băsescu, la România TV.

Citește și: Moise Guran e acuzat de PLAGIAT: Ce ar fi făcut fostul jurnalist

Traian Băsescu nu crede că se va ajunge nici la alegeri anticipate, nici la suspendarea preşedintelui: "Sunt convins că amândoi se gândsc şi vor lua decizia pentru a asigura stabilitate politică. Pentru că doar ce s-au terminat alegerile, nu eşti pe sfârşit de mandat. Trebuie să găsească soluţii. Nu contează cine sună primul, deşi elegant ar fi să sune preşedintele, să-l cheme pe Dragnea la consultări constituţionale". Rugat să comenteze scenariul privind o eventuală suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru o perioadă suficientă ca preşedintele interimar, care ar urma să fie Căin Popescu Tăriceanu, să nominalizeze premierul, care să fie apoi votat de Parlament, Traian Băsescu a răspuns: "Ştiţi cât ne-ar lua să spălăm manevra asta la Bruxelles? Cel puţin 2-3 ani!".

Citește și: VIDEO Imagini GROAZNICE cu trei soldați turci arși de vii de Statul Islamic (+18)

O eventuală propunere a lui Călin Popescu Tăriceanu pentru funcţia de prim ministru ar fi, spune Traian Băsescu, "ca şi cum ai băga băţul prin gard". "Preşedintele Iohannis a pus că nu vrea oameni cu procese penale şi nu oameni condamnaţi. Trebuie să se evite situaţiile astea. Trebuie o soluţie inteligentă, trebuie evitat zbuciumul din mandatele mele", a conchis Traian Băsescu.

ACTIVEAZÄ‚ NOTIFICÄ‚RILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.