Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Traian Băsescu, prevestire sumbră pentru toţi românii

Fostul preşedinte Traian Băsescu face o previziune care ar putea speria românii, în contextul dezbaterilor despre noul Cod Fiscal. Băsescu face o paralelă între deciziile Guvernului Tăriceanu şi cele ale Guvernului Ponta, susţinând că situţia de criză din 2010 se va repeta în 2017, din cauza măsurilor de relaxare fiscală dublate de creşterea cheltuielilor publice.

"Cred că (noul Cod Fiscal - n.r.) va fi votat și că Iohannis îl va promulga. Responsabilitatea față de stabilitatea fiscal-bugetară a României este zero la oamenii politici și cu salariile pentru demnitari, pensii speciale, deși oamenii nu au contribuit la fondul de pensii, deci este un furt. Cred că iresponsabiliatea cu privire la stabilitatea macroeconomică a României este maximă.

Am convingerea că anul acesta, cu pomenile electorale, este echivalentul anului 2007 cu Tăriceanu. Intrarea noului Cod este echivalentul anului 2008 cu Tăriceanu. Îmi fac datoria de om cu experienţă şi fără interese să avertizez că 2017 va fi echivalentul anului 2010, al crizei profunde, cu o țară destabilizată economic și va avea un deficit de cont curent consistent", a spus fostul șef al statului.

"Liberalii au fost părtași la ce s-a votat în Parlament. Încercarea de a se spăla pe mâine de ce o să se întâmple dacă acest cod fiscal va trece este ridicolă", a mai declarat Băsescu.

"În 2009, noi am făcut un acord cu FMI. Din cele 19 miliarde, la bugetul de stat au ajuns doar 8,5 miliarde, în rest s-au dus la BNR pentru susținerea monedei naționale pe timp de criză. Din toată acea sumă, doar 8,5 miliarde au ajuns la buget, iar Guvernul Ponta a împrumutat 11,5 miliarde. Sunt lucruri iraţionale, care vor afecata consistent viitorul echilibrelor macroenomice din România, al investiţiilor şi al veniturilor. Se bucură românii că Ponta mărește salariul minim, mărește pensii, dă pensii speciale. În opinia mea, nu este sustenabil, forțarea creșterii economice prin stimularea consumului nu este sustenabilă. Ne vom trezi peste noapte într-o groapă. Dacă se va promulga noul Cod fiscal, 2017 va fi echivalentul lui 2010", a mai avertizat fostul președinte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.