Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trei minori, arestaţi după ce au spart 17 maşini în 17 zile în Galaţi

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Trei minori, cu vârste de 14, 15 şi respectiv 16 ani, au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 15 zile după ce, în perioada 4-21 august, au comis 17 furturi din autoturisme, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi. Potrivit sursei citate, dintre cele 17 autoturisme din care au fost sustrase bunuri, 13 erau taxiuri, parcate în zona cartierului Micro 40 din Galaţi.

"Deşi persoanele bănuite de comiterea infracţiunilor au fost identificate în data de 23 august, în cauză a fost necesară expertizarea neuropsihiatrică a minorilor, pentru a se stabili dacă au avut discernământ", precizează comunicatul, conform Agerpres. Minorii au fost prezentaţi magistraţilor, care au dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 15 zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.