Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trei profesori universitari reţinuţi de DNA, arestaţi pentru 30 de zile

gratiere condamnare inchisoare arest

Cei trei profesori din cadrul UMF Iaşi, între care şi managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, reţinuţi iniţial de către procurorii DNA, au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Deciziile fost luate de judecătorii Tribunalului Iaşi.

Primul adus în faţa instanţei a fost profesorul Gheorghe Păduraru, cordonator al disciplinei Anatomie din cadrul UMF Iaşi, reţinut vineri seară de către procurorii DNA pentru luare de mită, tentativă de viol şi şantaj.

Potrivit anchetatorilor, Păduraru a încercat să întreţină relaţii sexuale cu o studentă de la Facultatea de Farmacie, ameninţând-o în mai multe rânduri că nu va putea promova examenul de Anatomie pe care urma să-l susţină cu el.

Potrivit Mediafax, Gheorghe Păduraru a susţinut, în faţa judecătorilor Tribunalului Iaşi, că este nevinovat. Avocatul profesorului Gheorghe Păduraru a precizat că va fi formulat recurs împotriva deciziei judecătorilor.

Aceeaşi sentinţă a fost dată, tot de judecătorii Tribunalului Iaşi, şi în cazul soţilor Gheorghe şi Carmen Dorobăţ, acuzaţi de luare de mită, respectiv trafic de influenţă.

Profesorul Gheorghe Dorobăţ, de la UMF Iaşi, care este şi şeful Secţiei ATI din cadrul Spitalului de Neurochirurgie Iaşi, a fost reţinut, sâmbătă la prânz, de către procurorii DNA, pentru luare de mită, fiind acuzat că ar fi primit câte o sută de euro de la 20 de studenţi, prin intermediul soţiei sale, cadru didactic tot la UMF, reţinută în acelaşi dosar.

Potrivit anchetatorilor, Carmen Dorobăţ, soţia profesorului, a primit în cursul zilei de vineri 20 de carnete de student, fiecare având între file suma de o sută de euro, pentru a-l determina pe soţul său să le acorde studenţilor nota 9.00 la examenul la disciplina Anestezie Generală. Procurorii anticorupţie au organizat un flagrant, examenul scris fiind programat pentru vineri după-amiază. Carmen Dorobăţ, ocupă şi funcţia de manager la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.