Trei tipuri de libertate

Articolul acesta o să fie mai abstract decât de obicei. Dar nu foarte abstract, sper. În special, el vine de la efortul meu de a clarifica și înțelege unele argumente ce se pot auzi în dezbaterile publice. Sper să vă ajute și pe dumneavoastră.

Libertatea negativă

Libertatea negativă este aceea de a nu fi forțat de alții să faci ceva împotriva voinței tale. Ea nu îți garantează posibilitatea de a face orice dorești. Spre exemplu, într-o societate democratică, oricine este liber să se spele sau nu pe dinți. Dar nimeni nu poate obliga pe altul nici să se spele nici să nu se spele.

În viața de zi cu zi dacă am avea cu toții maximă libertate negativă, adică dacă am face orice dorim, societatea s-ar dizolva în haos. De aceea regula de aur este că fiecare este liber atâta vreme cât nu impietează libertatea celorlalți.

Teoria este simplă, practica este mai grea. Să zicem că nu v-ați spălat pe dinți și, din motive medicale, gura vă miroase îngrozitor. Imediat apar restricții. În primul rând din atitudinea celor din jur. Sau chiar în instituțiile în care lucrați cineva ar putea descoperi vreun articolaș în Regulamentul de Ordine Interioară care să vă oblige să vă curățați dinții. Foarte probabil se poate da o lege împotriva mirosului urât, atâta vreme cât Poliția este dotată cu aparate care să măsoare obiectiv efectele dăunătoare în jurul dvs. Motivul pentru care aceste legi nu există este acela că nu merită efortul.

Dar cazul de mai sus e încă simplu. Gura miroase din cauza unor particule de materie și regulile nu vă obligă, în sine, să vă curățați gura ci doar să nu mai emiteți particule.

Să luăm cazuri mai complicate. Dacă cineva poartă culoarea roșu și deranjează pe cei din jur, putem penaliza acea persoană? Nu!, presupun că veți răspunde. Dar dacă merge în roșu la o înmormântare? Aici este deja mai complicat. Un cimitir ar putea interzice rochiile roșii. Dar nu toate cimitirele sunt la fel. Un este să ți se interzică accesul în unicul cimitir al localității și alta este să existe 30 de cimitire în oraș.

Pe măsură ce situațiile sunt mai complicate ajungi să ții cont de efecte și intenții. Dacă un oraș interzice culoarea roșu pe fațade din motive de urbanism e una. Dacă motivul este că primarul e „de dreapta”, atunci e alta. În ambele cazuri avem o îngrădire a dreptului abstract de a „face ce vrei”. Dar în al doilea caz deja adăugăm și dreptul de liberă exprimare pe lista celor încălcate.

Libertate pozitivă

Aici nu o să intru în detalii, că discuția este infinită. Dar să trecem un pic prin lucrurile de bază. Badea Ion și Tanti Rada, să zicem, stau în Munții Apuseni, sunt cetățeni europeni și au dreptul la libera circulație. Acesta este un drept negativ garantat. Dar satul lor este blocat de zăpadă două luni pe an. Zăpada nu le încalcă drepturile – ei sunt liberi în continuare, nimeni nu le interzice să meargă până la Viena dacă vor. Le lipsește, însă, elementul pozitiv al libertății, acela de a pune în mod real în practică ce doresc. Pentru ca ei să ajugă la Viena statul român trebuie să deszăpezească drumul. Trebuie să existe liberă circulație între România și Austria. Și mai trebuie să își și permită. Pentru asigurarea drepturilor pozitive statul în mod tipic trebuie să intervină activ.

Libertate politică

Să ne imaginăm o „democrație iliberală” cum zice dl Viktor Orban. Un stat în care poporul decide inclusiv în sensul limitării drepturilor tuturor. Chiar și în acest stat anumite libertăți trebuie protejate.

Poporul decide. Deci poporul votează. Deci poporul trebuie să știe când e ziua votului și cine este pe buletin. Elementar, dragă Watson.

Dar ca să ai alegeri trebuie să ai candidați. Trebuie ca aceștia să se exprime liber fără a fi pedepsiți, trebuie să se poată asocia, trebuie să poată ieși în stradă ca să fie văzuți. Dacă aceste lucruri nu se întâmplă, însăși voința populară este viciată.

În practică, pe o logică strictă a voinței populare, curentele marginale pot fi persecutate fără a impieta prea mult. Dar libertățile politice nu pot fi eliminate cu totul.

Putem vedea cum chiar și dictaturile care înglobează elemente ale voinței populare oferă unele drepturi politice. În Iran sau Venezuela simplii cetățeni au dreptul să spună ce vor în privat și există alegeri mai mult sau mai puțin competitive. Dar asta nu face acele țări să fie democrații în sensul modern al termenului

*

Democrația modernă este la origine o democrație liberală. La baza ei stau drepturile și libertățile negative. Asta inclusiv în sens istoric. Majoritatea tranzițiilor fericite de la autoritarism la democrație încep când regimul permite liberatea simplă a persoanelor private. Pe măsură ce societatea se maturizează ea începe să își ceara drepturile politice. Apoi, pe măsură ce prosperă, devine posibilă și asigurarea unor libertăți pozitive.

Feriți-vă, așadar de cei ce insistă pe libertățile pozitive și pe cele politice. URSS a insistat pentru introducerea drepturilor sociale în Carta ONU pentru ca să ascundă încălcarea drepturilor negative, individuale. Astăzi, marii populiști ai planetei insistă pe drepturile politice nu pentru că le iubesc ci pentru că ele le sunt de ajutor ca să stingă aceleași drepturi și libertăți personale.