Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcescu, propunere OFICIALĂ: Neagu Djuvara - cetățean de onoare al Capitalei

djuvara 1

Istoricul Neagu Djuvara ar putea fi numit cetățean de onoare al Capitalei, conform unui proiect de hotărâre inițiat de consilierul general al PMP Robert Turcescu și aflat pe ordinea de zi a ședinței CGMB de joi.

"Se conferă titlul de cetățean de onoare al municipiului București domnului Neagu Djuvara (istoric, diplomat, filosof, jurnalist și romancier român) în semn de recunoaștere a activității în domeniul culturii și istoriografiei românești", prevede proiectul de hotărâre, potrivit Agerpres.

În expunerea de motive se menționează că Neagu Djuvara a împlinit recent o sută de ani, iar acordarea acestui titlu ar reprezenta un semn de prețuire pentru întreaga sa viață, dedicată culturii românești.

"Profesorul Neagu Djuvara rămâne în continuare un simbol al decenței și profesionalismului în societatea românească întrunind toate calitățile omului excepțional și fiind, de departe, una dintre cele mai lucide voci ale spațiului public. Titlul de cetățean de onoare este forma prin care cetățenii Bucureștiului înțeleg să îi mulțumească diplomatului Neagu Djuvara pentru efortul depus o viață întreagă la consolidarea unui adevărat reper de valori în societatea românească", se subliniază în document.

Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916, în București, într-o familie de origine aromână, care a dat țării mai mulți oameni politici, diplomați și universitari.

În 1937 și-a luat licența în istorie la Sorbona, iar în 1940 doctoratul în drept la Paris.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odesa.

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, a fost trimis curier diplomatic la Stockholm la 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică.

În 1961 a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine (1961-1984). Concomitent a fost și profesor de drept internațional și de istorie economică la Universitatea din Niamey.

Din 1984 a fost secretar general al Casei Românești de la Paris, iar după Revoluția din decembrie 1989 a revenit în România.

Preocupat în mod special de filosofia istoriei și de istoria României, Neagu Djuvara a semnat numeroase lucrări de referință.

În 2006, a fost decorat cu Ordinul Național ''Serviciul Credincios'' în grad de Mare Cruce. În 2010 a fost decorat de către ambasadorul Franței la București, Henri Paul, cu ordinul Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer. La 30 octombrie 2012, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, iar la 9 august 2016 i-a fost conferit Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.