Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcia anunţă că relaţiile cu UE ar putea fi relansate dacă va fi aplicat acordul privind migranţii

turcia ue

Ankara a primit doar 790 de milioane de euro din pachetul de 3 miliarde de euro promis de Uniunea Europeană în cadrul acordului care limitează fluxul de migranţi dinspre Turcia către blocul comunitar, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, citat de Reuters.

Kalin a declarat într-o conferinţă de presă că relaţiile dintre Ankara şi Bruxelles, care s-au tensionat în timpul campaniei pentru referendumul din Turcia privind sporirea prerogativelor prezidenţiale desfăşurat pe 16 aprilie, ar putea fi relansate dacă Uniunea Europeană va pune în practică termenii acordului cu Ankara. Conform înţelegerii încheiate în martie 2016, autorităţile de la Ankara s-au angajat să primească înapoi migranţii ce debarcă în Grecia, care trec prin Turcia venind mai ales din Orientul Mijlociu, statele blocului comunitar acceptând în schimb să preia un număr echivalent de refugiaţi sirieni direct de pe teritoriul turc, în limita unui plafon de 72.000, conform Agerpres.

Blocul comunitar a acceptat de asemenea să elimine, la sfârşitul lui iunie 2016, vizele de scurt sejur pentru cetăţenii turci, dacă guvenul turc va îndeplini o listă ce cuprinde 72 de condiţii, care însă conform oficialilor europeni nu sunt îndeplinite şi în consecinţă vizele nu pot fi eliminate. Celelalte concesii făcute Turciei în respectivul acord au fost relansarea negocierilor de aderare la UE şi suplimentarea cu încă 3 miliarde de euro a ajutorului financiar european acordat Turciei, în plus faţă de cele 3 miliarde de euro deja promise, sume destinate refugiaţilor sirieni aflaţi pe teritoriul turc.

Oficialii turci se plâng de modul în care este implementat acordul, motivele lor de nemulţumire fiind lipsa progreselor la capitolul liberalizării vizelor şi ajutorul financiar despre care ei spun că nu se ridică la nivelul promis de UE. De fapt, negocierile privind vizele s-au oprit încă din luna mai 2016, când Parlamentul European a avertizat că nu va aproba eliminarea acestor vize până când Turcia nu va revizui legea antiteroristă, solicitare care a fost respinsă de Ankara.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.